Dacă mai ”bântuiți” mult prin mediile astea ale comuniștilor ultra-periculoși, cum suntem eu și domnul Florian Liviu, riscați să fiți pus pe lista neagră. Cred că deja telefoanele vi-s ascultate, emailurile au intrat sub control. Ar mai fi și varianta (mai puțin probabilă) că sunteți lucrător într-un serviciu de informații și ne trageți de limbă.
Da, ce să vă răspund la postarea de mai sus? :) Nu, nu cred că avem nici e-mailurile interceptate și nici telefoanele ascultate, nici eu, nici dvs. și nici dl Liviu. Cred că am fi în ochi eventualilor următori de la SRI doar niște nostalgici inofensivi, chiar dacă ar da din întâmplare peste noi, după un timp nu foarte îndelungat ar trece mai departe. Cunosc însă oameni care sunt sau au fost la SRI,aceștia nu sunt însă decât simple cunoștințe. Din câte am văzut eu, cel puțin până anii trecuți, băieții erau cu sufletul lângă Vadim. Vadim nu le-ar fi tăiat din salarii, s-ar fi folosit de ei, iar Vadim este naționalist.
A, nu ar fi fost rău să fi fost eu la SRI, ca ofițer, însă, nu mi-ar fi stricat peste 2.000 de euro salariu net, deși nu prea sunt făcut pentru mediul acesta strict, unde ești la dispoziția șefilor 24 din 24 de ore, am văzut la taică-meu cum era să fii ofițer în trupe speciale și mi-ajunge.
… Cât despre SRI, această instituție este formată din oameni, mai buni și mai răi. Sunt destui patrioți și în SRI, există destui oameni care nu sunt de acord cu politica guvernanților sau cu șefii lor puși de cei de la putere. O analiză mai fină trebuie să ocolească judecata în bloc în favoarea celei de detaliu, care ar arăta că lucrurile stau așa după cum spuneam mai sus.
Iar eu, cu 36 de ani vechime în învățământ, uns cu toate alifiile didactice, fără a-l înșela pe Doamne-Doamne de zile și pe dl. Stat de bani, primesc... 1600=1700 lei lunar. În concediu mai puțin.
Primeau și pe vremea comunismului destul ... :) Numai că dacă dvs. ați fi avut atunci vreo 2.500-2.800 lei, un ofițer superior avea cam 5.000 lei, raportul era în jur de 1,8. Înainte cu 2.500-2.800 trăiați bine. 2000 de euro este tot un salariu de ofițer superior, acum, iar raportul, cu cei 1.700 de lei ai dvs., a ajuns la 4,7 ceea ce este de-a dreptul nesimțit. E adevărat, să fii sereist, dacă ești ofițer operativ, este ucigător, și câteodată nu numai ca metaforă. Totuși, raporturile au luat razna dacă ne gândim la diferența între învățământ și magistratură, poliție sau serviciile secrete.
Să știți că practica de a da salarii mari instituțiilor mai sus menționate este o moștenire a orânduirii trecute, acestea erau organele represive, pârghiile din mâna puterii, nici azi situația nu este diferită. Problema e cu acele raporturi dintre salariile bugetarilor obișnuiți și cele ale angajaților instituțiilor menționate, raporturi care au crescut enorm.
În țările vestice și în America cele mai mari salarii sunt în mediul privat. Serviciile și armata nu sunt plătiți nemaipomenit. La noi e o situație atipică. În Polonia și Ungaria, țări integrate în civilizația occidentală, lucrurile au început să reintre în normal cu raportul dintre salariile bugetare și cu cel dintre acestea și cele din mediul privat. Eu nu elogiez sistemul vestic acum, doar am prezentat o stare de fapt. Nu o să neg niciodată caracterul imperialist al Americii, de exemplu. Dar ca să fiu corect, nu pot să nu observ niște diferențe în bine în favoarea Vestului prin comparație cu noi. Că am ajuns colonia Vestului, asta este o altă chestiune.
La mulţi ani, multă sănătate, fericire,împliniri atât dvs., domnule profesor, cât şi celor dragi.
Deşi nu ne cunoaştem personal,ne uneşte o strânsă prietenie politică, îmi sunteţi foarte drag şi vă apreciez nespus pentru lupta şi ideile dvs.
Sper ca într-o bună zi să ne putem cunoaşte în carne şi oase. Dacă veţi trece prin Bucureşti şi aveţi plăcerea să ne vedem la o cafea daţi-mi un semnal.
Domnul Liviu ne-a invitat la o cafea. Dacă sunteți de acord, ne putem întâlni toți trei în București, când ajungeți dvs. în București și aveți timp disponibil pentru această întâlnire. I-am scris d-lui Liviu, pe blogul personal, că pentru mine și pentru dvs. aceasta ar fi o reîntâlnire, noi am făcut cunoștință cu ocazia funeraliilor d-lui profesor Pruteanu. La catafalc a fost atunci cu mine și fiul Sorinei (Madam Bovary).
Mulțumesc pentru urare și pentru gândurile bune pe care le aveți față de mine. Aflați că mă simt bine știind că am alături umărul dv. tovărășesc (mister Băsescu o fi condamnat și acest cuvânt, ”tovarăș” ?). Sper să ne întâlnim. Poate pornim o revoluție în doi, să zdrobim orânduirea cea crudă și nedreaptă. Poate-l îndoctrinăm și-l manipulăm și pe dl. Bogdan. Problema este că ”în carne și oase” eu sunt dezamăgitor de anost. Și nici un politician bun nu pot fi. Îmi lipsesc două însușiri esențiale: nu am convingeri mobilizatoare de mase și nici capacitatea de a lua decizii rapide. Sunt devorat de îndoieli și-n somn, dimineața când mă scol mă întreb un sfert de oră dacă sunt același cu cel care a adormit seara în patul respectiv. Nevasta zice că da, dar eu sunt suspicios ca Othello. Iar când vreau să-mi cumpăr o pereche de pantofi mă trec nădușelile.
Mostră de dialog de Crăciun. O sun pe mătușa, sora lui tata. Mătușa este comunistă și credincioasă. - Bună dimineața, îi spun mătușii, Crăciun Fericit! Noi (eu cu soția) tocmai am venit de la biserică. - Da, Bogdane, și eu încerc să-l educ pe Ion (unchiul meu) să meargă la biserică. Nu reuşesc. Mi-l dă pe unchiul Ion. Unchiul este comunist adevărat, ateu, şi vrea să fie ars după moarte. Un tip de nădejde, fost electrician la Teatrul Foarte Mic, m-a ajutat mereu cu instalaţia electrică. Acum două veri a venit într-o oră, la mine, pe patruzeci de grade Celsius, când din cauza aerului mi s-a defectat panoul cu siguranţe. Eu către unchiul: - Crăciun Fericit, Ioane! - Crăciun Fericit! Ce fel de comunist eşti tu care mergi la biserică? - Sunt semicomunist, Ioane, glumesc eu. Mama de colo, care era lângă mine: - Şi eu sunt comunistă! În fine, convorbirea se încheie. Cadrul se mută în bucătărie. Eu, cu cacaoa cu lapte pe masă, în timp ce îmi ungeam cu miere o felie de pâine prăjită cu unt, maliţios un pic: - Mamă, de ce ai spus tu că eşti comunistă? - Pentră că au fost cu poporul comuniştii. Au avut grijă de popor. Punct. Asta e familia mea. Amuzantă şi de stânga.
... Vorbind de comunism, dacă ne gândim la melodiile frumoase din perioada aceea, nu putem vedea această perioadă ca o perioadă rea. Pe de altă parte, mi-aduc aminte de armata mea (dar şi de altele), culmea!, făcută la trupe operative, de radiolocaţie, şi mi-aduc aminte de o subunitate proastă, la Alexeni, unde era aeroportul şi unde am nimerit se pare dintr-o eroare, acolo am stat cam o lună-două. La Alexeni am văzut soldaţi umiliţi, soldaţi bătuţi (de ai lor - se ştia că la arestul aviaţiei bibanii (soldaţii aflaţi în primele luni de stagiu) iau bătaie - sau de cadre - am văzut cum un proaspăt locotenent, înalt, spătos, arătos ca un actor, a lovit cu cizma între umeri un soldat în termen cu o figură de karate), comandant scelerat.
Apropo de comandantul scelerat. Mi-aduc aminte de un dialog, am mai povestit de el. Nesănătosul ăla, futu-l în gură, m-a chemat la el, în birou, probabil văzuse fişa mea şi ce era în ea îi stârnise interesul: - Ai dat la facultate? mă întreabă el. - Da, tovarăşe căpitan (sau maior, ce-o fi fost el). Am dat, la Politehnică, la TCM. - Şi ai prietenă? - Da, tovarăşe căpitan. Am (nu aveam, dar eram curios unde voia să ajungă individul, de fapt aveam două-trei puştoaice cu care ieşeam, nimic mai serios, însă, dar asta la începutul armatei era un avantaj, de abia în vară, la unitatea de la Greaca fiind, unde era relativ bine, aveam să o întâlnesc pe olteanca simpatică de 17 ani de care m-am îndrăgostit, eu aveam 19 atunci :)) - Şi v-aţi întâlnit la rezultate, când aţi văzut că aţi picat amândoi? V-aţi consolat unul pe altul? - Da, tovarăşe căpitan. Chiar aşa a fost (minţeam în continuare, puştoaicele cu care ieşeam erau în ultimii ani de liceu – întâlniri nevinovate, de adolescenţi, normale). - Da, ha, ha, voi sunteţi nişte lichele, nişte scursuri, mă! - ... Apoi secătura a început să-mi povestească cum că are o fiică în clasa a IV-a, şi că aceasta este premiantă şi că pentru asta el şi cu nevasta lui, care e profesoară de matematică, o bat cu rândul.
Chiar nu văd o legătură necesară între situațiile neplăcute relatate de dv. mai sus și esența societății comuniste. Că scenele relatate au existat în societatea respectivă e una; că ele puteau fi și în societatea de azi e alta.
Fără răutate, sistemul permitea astfel de situații, și aici nu îl critic de fapt pe Marx, până la urmă cred că m-am referit eronat la doctrină, ci la ceea ce era la noi, la ceaușismul în faza terminală. Un prieten de-al meu de la subunitatea de la Baia Dobrogei, maghiar, a fost troznit și umplut de sânge de maiorul lui beat, e adevărat, ăla de frică i-a dat o permisie. Baia Dobrogei era o subunitate izolată și de acolo plecai de maximum două ori acasă într-un an. Cred că acolo nimereau numai cadre militare care făcuseră probleme.
Când am plecat de la brigadă, după perioada de pregătire, la Alexeni, cei doi camarazi ai mie, radiotelegrafiști ca și mine, au avut chef de băutură, vezi Doamne, scăpasem de perioada de instrucție de patru luni. Eu am avut o presimțire, le-am spus să nu bea, am tras numai o dușcă. În noaptea când am ajuns la Alexeni, cel mai băut dintre cei doi a fost băgat la arestul aviației. A fost bătut toată noaptea și pus să taie lemne, în pauze. Când a ajuns în dormitor mi-a arătat vânătăile de forma unor farfurioare de cești de cafea de pe bust.
Mi s-a înscenat o chestie în luna – luna și jumătate petrecută acolo, ca să fiu băgat la arest, tata ținuse de o armă care îi enerva pe băieți. Înainte să intru în arest l-am chemat pe taică-meu la mine, să vină a doua zi. Aveam un briceag ascuns în bocanc și voiam să-l bag în gât primului care da în mine, eram terifiat după ce văzusem ce îi făcuseră colegului, dar și hotărât să fac moarte de om. Am mers singur pe drumul de la punctul de radiolocație la bază, pentru arest, cale de câțiva kilometri. Mă gândeam să mă strecor prin gard și să dezertez, dar atunci m-ar fi așteptat batalionul disciplinar de la Caracal. Am avut noroc din două puncte de vedere:
II. - Maistrul militar de radiolocație inimos care m-a însoțit la arest l-a rugat pe locotenentul de aviație de la arest, de fapt cazarma de gardă (numai aviația făcea gardă), să aibă grijă de mine. Tot el mi se pare a vorbit cu taică-meu să vină a doua zi. - Se pare că murise un soldat de la aviație de inimă. Fusese băgat în arest, era biban, fusese bătut și făcuse infarct. În arest, cu mine, mai erai doi de la ei, de la aviație.
Unul de la aviație, care pusese mai demult ochii pe mine, în seara aia, beat fiind, mi-a șters o labă, care de abia m-a atins. Eu deja îmi duceam mâna la carâmb, ușor. Speriat de ce a făcut, le spusesem că taică-meu e ofițer și vine a doua zi să mă scoată, iar locotenentul lor, un tip cu fața brăzdată de o cicatrice hidoasă (vă dați seama când l-am văzut ce senzație am avut!) le spusese să nu se atingă de mine, după ce vorbise maistrul militar cu ei, m-a luat de umăr și m-a dus la un pat, un am dormit o oră, o oră și jumătate. Era iarnă, în rest am spălat corpul imens de gardă și am dat lustru cu pătura în el, te suiai cu mîinile și genunchii pe pătură și te plimbai așa, lustruind cimentul spălat. Nu, nu râdeau de mine, asta era faza ușoară cu arestații și mai erau și băuți soldații în termen din corpul de gardă, nu mai aveau energie să se distreze. Când a venit tata la mine, dimineața, uniforma mea era neagră de mizerie. Bătrânului i-au dat lacrimile. După nici două săptămâni am fost transferat de la unitatea aia groaznică, în urma unei intervenții.
Acum armata nu mai e obligatorie, pe de-o parte e rău, că era un mediu de călire, pe de altă parte e bine, că nu mai există mediul pentru abuzuri ca acestea descrise de mine.
III. În unitatea de la Greaca unde am ajuns a fost relativ bine. Acolo am stat vreo 11 luni, până la liberare. Maiorul, comandantul subunității, era un ardelean omenos, călcase cu ceva pe bec de-l trimiseseră din Ardeal în Giurgiu. Când era însă vorba de permisii sau de învoiri, dacă nu suna telefonul, plecai doar în concediul de o săptămână sau zece zile, nu mai țin minte exact cât era, pentru maior a da zile de învoiri și permisii era ca și cum ar fi umblat în portofel să scoată bani ca să dea de pomană. Eu plecam în medie la trei săptămâni, la început suna telefonul și pentru mine, apoi tata, tot maior, dar în rezervă, s-a împrietenit cu maiorul meu, îi dădea acestuia cadou benzină, o canistră pe lună, să poată să plece în Harghita, de unde era, cu Dacia personală, maiorul nu avea familia cu el.
Eu aveam pile până la cer, puteam să nu fac armata, însă am vrut să o fac. După ce am picat la facultate și am irosit banii părinților un an pe meditații, mi-am dat seama că a venit ziua plății. În plus, eu voiam de fapt să fac ASE-ul, dar nu voiam să învăț Congresele :), mă enervau, nu mai voiam să învăț. I-am zis tatălui că vreau să fac armata, nu i-am spus și că nu mai aveam chef de învățat, cred că atunci m-ar fi alergat să mă caftească :)., mama și sora voiau să stau un an închis în casă și să învăț (ei aș! :)) - am mai spus asta. Da, ca un stoic grec, m-am aruncat în întâmpinarea plății, nu am așteptat să mă ajungă ea din urmă :). Familia mi-a aranjat să nu fac amata la Cluj, la Someșeni, unitate de munci, unde aveam repartiție, ci să fiu încorporat la Brigada de radiolocație din comuna Berceni de lângă Ploiești. Pe atunci nu știam că unitatea cu mii de soldați era doar o bază imensă de instruire, că după patru luni noi radiotelegrafiștii plecam în subunități de radiolocație.
IV. Revenind la Alexeni, când m-a văzut ăl bătrânul cu uniforma neagră de murdărie, fără șireturi la bocanci, i-au dat lacrimile. Mi-a zis că el mă reformează. I-am spus: ”Tată, au trecut 5 luni, mai sunt 11, nu mă reforma, mută-mă naibii de aici, te rog”. Mă gândeam că după ce am picat la facultate să întrerup și armata asta ar fi însemnat să fiu un total looser. În plus, am iubit armata, partea de la Berceni, regulamentară, și cea de la Greaca, mai umană decât gaura de la Alexeni.
În vară am luat un microb, am ajuns la 62 de kg la 1,83, Auschwitz, a venit tata la mine, la Spitalul Militar din București. Aveam febră aproape încontinuu, dar o duceam lejer pe picioare și alergam și după fete în spital (triumful tinereții și al vieții? :)). Iarăși bătrânul voia să mă reformeze (eram ăla micul, cu decretul, mai am o soră mai mare cu 15 ani). I-am spus: ”Tată, fă-mi rost de o permisie lungă. La naiba, mai am doar 7 luni, au trecut 9. Nu plec, îmi place în armată”. În permisia lungă, dată de spital, m-am vindecat. Am ieșit și cu fete. Dar tot Auschwitz eram.
La Alexeni, ca să mă umilească, de fapt, m-au băgat și la bucătărie, să curăț cartofi, să spăl imensele cazane cu aburi și să fac curat în bucătărie, în general. Acolo am avut doi tovarăși mai deosebiți. ”Albă ca zăpada” era hermafrodit, arăta ca piticul cel bleg din basmul cu Albă ca zăpada, era alb alb și avea voce de soprană, nu avea păr pe față. Săracul băiat din Moinești urma să fie operat la Spitalul Militar Central – SMC și apoi reformat. Mai era apoi un băiat care își tăiase ligamentele de la o mână cu toporul, nu putea să se folosească ca lumea de ea. Și el urma să fie reformat. Albă ca zăpada și băiatul cu ligamentele afectate fuseseră luați la număr, ca să suplinească lipsa șmecherilor piloși care își amânaseră armata sau se reformaseră. Și eu aș fi putut să fiu unul dintre acei șmecheri. Nu, nu i-am condamnat pe aceștia și nici nu mi-a părut rău că nu m-am fofilat. Am iubit armata, acolo m-am călit.
Ce am scris pe blogul dvs. despre serviciul militar, text ce conține detalii pe care nu le-am dezvăluit integral până acum, poate ar fi bine să citească și fii-mea, deși, pe de altă parte, mă gândesc că ar fi prea dur pentru ea. Nicu nu vreau să creadă că a însemnat numai asta comunismul, pentru că acesta a avut și trăsături pozitive, nu numai negative.
Ne-am abătut mult, mult de la tema discuției. Dar nu acesta-i lucru cel mai rău, ci insistența dv. în a pune semnul identității între niște abuzuri din armată (care, se pare, v-au marcat profund) și... comunism. Abuzurile respective puteau fi și în sclavagism, și în feudalism, și în... Oricum, ele erau abateri de la regulamentul militar. Și eu am făcut serviciul militar timp de un an și patru luni. Am făcut de planton de n ori în schimbul II (căci, nu-i așa, schimbul I și III erau ocupate, deci trebuia ”să aleg” schimbul II), am măsurat lungimea dormitorului cu bățul de chibrit etc. Dar nu mi-a trecut niciodată prin cap că acele abuzuri se întâmplau... din cauza sistemului comunist.
Eu nu pun egal între comunism, privit ca un întreg, și ceea ce s-a întâmplat atunci. Nu putem acuza nici doctrina pentru ceea ce până la urmă nu are de-a face cu ea. Eu acuz însă sistemul, indiferent pe ce se baza el, sistemul din ultimii lui ani de existență. Am lăudat realizările, construcțiile, blocurile pentru oameni, fabricile, economia care exista. Acum însă am punctat o trăsătură negativă. V-am vorbit ca unui om care aveți în grijă tineri, care nu sunt departe de vârsta pe care o aveam eu atunci. Aici e vorba de abuzuri grave, de bătăi, de un posibil omor, de amenințări (eram amenințați cu arestul unde se știa că se da bătaie, cel puțin toți noii soldați erau bătuți, eram amenințați ca să prindem Morse, eu acolo am devenit unul dintre cei mai buni radiotelegrafiști de radiolocație din leatul meu, mi s-a dat clasa a II-a, ca ofițerii, în cealaltă unitate și pe bune) și de cadre militare cu mari probleme și în primul rând de lipsurile unui sistem care a permis și favorizat aceste lucruri. Vreau să zic că băieții, după ce a venit ordinul de mutare, au încercat să mă convingă să rămân, se știau vinovați și plecarea mea arăta cu degetul spre ei. Dar ce nu mi-au promis? Școala de gradați, permisii, de parcă eu eram prost. Normal că m-au marcat acele lucruri, nu extrem, dar îndeajuns de mult. Vorbesc de aceste lucruri tocmai pentru că doresc ca ele să nu se mai repete niciodată, în comunism sau în orice alt tip de orânduire. Unul dintre ofițeri, înfricoșat și el de ce se întâmpla pe acolo, proaspăt locotenent de radiolocație, era Emil Străinu, generalul de acum, cu emisiunile de la televizor, care era rudă cu niște prieteni de familie.
Sistemul nu era identic cu UM respectivă. Tot așa, dacă în familia mea ar exista probleme grave, nu ar fi corect să spun că acele probleme sunt generate exclusiv și integral de sistem.
De ce nu ați raportat abuzurile ? Dacă ați raportat și nu s-au rezolvat, dacă acele abuzuri erau cu adevărat grave, de ce nu ați apelat la familie, la relațiile despre care spuneți că le aveați ? De ce nu ați dezertat ? De ce nu v-ați sinucis, ca ultimă soluție ?
Dacă ați acceptat acele abuzuri, fără să vă opuneți câtuși de puțin, atunci sunteți într-o măsură vinovat.
Domnule Valerius, sistemul nu era identic cu unitatea respectivă, că doar Alexeniul nu era RSR. Ceea ce exista însă acolo era permis și favorizat de sistem. Era perpetuat de sistem.
Nu, domnule Valerius, eu nu sunt vinovat de nimic. Singurul vinovat dintre noi doi sunteţi dvs., acum, când luați apărarea unui sistem în greșeală, ştiţi mai bine de ce, nu trebuie să vă spun eu. Dacă totuşi nu vă daţi seama de ce, vă spun eu de ce, aveţi judecata viciată de dogmatism. Tocmai aţi gândit cu el, dogmatismul v-a luat locul atât creierului, cât şi inimii. Păcat. Sper ca această situaţie regretabilă să nu se mai repete în cazul dvs. şi în viitor. Vă dezvălui că am o părere foarte bună despre dvs. în general. Dacă erați corect și nu nedrept, ați fi spus: ”Da, domnule, a fost ceva teribil de rău ce s-a întâmplat atunci, sunteți o victimă ca și alții în situația dvs., sper ca o eventuală societate marxistă să nu mai perpetueze astfel de lucruri rele”.
Eu am făcut ceea ce am putut ca tânăr de douăzeci de ani, eram un supravieţuitor la vârsta aceea şi sunt şi acum, ferească însă sfântul pe cel care e nedrept şi-mi cade în mână şi asta nu e o aluzie la dvs., am plecat de la acel abces și acum pot depune mărturie cât de strâmbă era situația acolo. Ca mine, sunt sigur că aş putea să mai adun câteva mii sau zeci de mii, poate chiar sute de mii. Dacă aş dori asta.
Nu vă înțeleg. Eu nu apăr ce nu-i de apărat. Pot fi de acord cu dv. că sistemul acela justifică violența (lupta de clasă), că din pricina asta au murit și mulți oameni care n-au fost în luptă cu sistemul, dar nu pot pricepe cum sistemul a fost vinovat în cazul pe care l-ați relatat. Recunosc, sunt atât de prost încât nu pot pricepe.
Am fost umilit și eu, am suportat acele umilințe, dar nu mi s-a întâmplat să iau o palmă în armată, deși nu eram acolo decât 15-20 de inși absolvenți de liceu, restul erou cu mai puține studii. Dacă mi s-ar fi întâmplat ceva foarte grav, aș fi încercat să rezolv problema regulamentar, sau l-aș fi bătut pe vinovat, sau l-aș fi împușcat, sau aș fi dezertat.
Bănuiam că sunteți un om dificil. Acum constat că sunteți mai dificil decât credeam. Aveți, probabil, niște traume psihice care vă determină să reacționați așa. Dacă vă face plăcere, spun după dv. că sistemul acela a fost vinovat de tot ce vreți dv.
M-ați indispus, domnule. Lăsați-mă în pace. Și nici nu mai cred în sinceritatea declarațiilor dv. referitoare la mine.
Suntem blestemați, d-le, ca țară și ca omenire. Dacă și numai doi oameni se ceartă pentru fleacuri, cum pot fi rezolvate problemele grave ale omenirii ?
Domnule Valerius, sistemul nu mai avea mecanisme care să funcţioneze bine şi care să prevină umilinţele, bătaia, accidentele şi chiar omorurile în armată. Existau victime inclusiv din rândul soldaţilor care lucrau în construcţii. Unii au murit, pe unii, mai norocoşi, i-am avut colegi de spital. Omul ajunsese în armată să nu mai valoreze mare lucru. Nu o să extind analiza la toate segmentele vieţii sociale. Dvs. aţi prins nişte vremuri mai civilizate în armată, eu am prins vremea de pe urmă a sistemului, când era ca un ev mediu întunecat în armată. Sistemul a pornit frumos, omul - centrul sistemului, apoi centrul a devenit sistemul însuşi, iar omul un mijloc. Eu nu pun însă semnul egal între marxism şi porcăria care am prins-o în armată, perioada la care m-am referit Eu sunt un om drept, am prezentat faptele şi judecata mea. Aici nu merg interpretări, circumstanţe atenuante, faptele sunt simple, clare. Traume psihice? Nu, de ce? Am zis eu că sistemul era rău în totalitate? Nu, şi nici nu cred asta. Dar sistemul, spre sfârşitul lui, era vinovat pentru sălbăticia peste care am dat. O favoriza, o perpetua, sistemul era vinovat pentru că sistemul avea mari lipsuri. Dacă aţi face o anchetă între cei aproximativ de vârsta mea care au făcut armata, generaţiile să zicem 66-68, vă asigur că v-aţi lua cu mâinile de cap. Am fost o perioadă victimă în armată, perioada cât am stat la nenorociţii ăia la Alexeni, m-am luptat însă cu sistemul şi l-am învins cu propriile lui arme. Am luat decizii cuminţi, nu dezertare sau alte prostii, şi aşa am ajuns la liman. Dar am dreptul oricând să cer socoteală pentru ticăloşia de care am dat.
Orice problemă poate fi rezolvată dacă suntem politicoşi, calmi şi obiectivi.
În sfârşit iată sursa acceselor de ură şi contestare vehementă a socialismului de care domnul Bogdan este zguduit periodic.Interesant caz de patologie psihologică. Spaima de bătaie din arestul Alexenilor refulată în străfundurile subconştientului s-a sublimat în resentiment faţă de sistemul politic şi social al acelor timpuri, mergând până la negarea şi respingerea esenţei sale ideologice.
Dacă vă încălzeşte cu ceva vă reamintesc că înainte de război, în regimul burghezo-moşieresc atât de drag unora, bătaia soldaţilor era legalizată de regulamentele militare ale timpului. Eliminarea acestor practici inumane, profund înjositoare şi umilitoare, scoaterea lor în afara legi a constituit un mare pas înainte pe calea democratizării armatei înfăptuit de regimul democraţiei populare instaurat în 1947.
Desigur mediul cazon este unul dur, bărbătesc în care în ultimă instanţă oamenii se pregătesc să ucidă pentru a nu fi ucişi. Dacă cineva ar face statistica sinuciderilor din armată, ţinând seama şi de mărimea efectivelor militare, vă asigur că după 1989 şi până la desfiinţarea serviciului militar obligatoriu, s-au sinucis mai mulţi militari în termen decât în toată perioada 1947-1989.
În ce priveşte cazul dvs. aşa cum reiese el din relatările de mai sus nu înţeleg de ce dacă vă consideraţi nevinovat, abuzat, ameninţat, umilit etc. iar pe de altă parte mai şi afirmaţi că "eu aveam pile până la cer..." nu aţi întocmit un raport către conducerea superioară atât pe linie militară cât şi pe linie de partid. Sunt convins că s-ar fi luat măsurile necesare.
Faptul că aţi refuzat să raportaţi evenimentele şi chiar reformarea, mă face să cred că v-aţi dus în armată pentru a vă autopedepsi, pentru a ispăşi o vină, pentru a plăti un eşec cu rezonanţe puternice în inima dvs, probabil cel al admiterii la facultate.
Şi dacă aşa este, nu văd de ce vă mai plângeţi. Cu cât suferinţa ispăşirii este mai mare cu atât este mai deplină eliberarea de vină.
Nu știu ce să fac, să râd sau să plâng când citesc textul dvs. Un lucru pot să spun, însă, după ce l-am citit : dogmatismul dăunează grav gândirii raționale. În plus, nu ați înțeles nimic din tot ce am scris.
Eu probabil sunt singurul nemarxist din jurul dvs. care ia apărarea regimului trecut, cu dreptate, acolo unde e cazul. Eu ură? E tare asta.
Socialism? De unde atâta socialism? A fost o dictatură naționalistă, cea a lui Ceaușescu, o monarhie roșie cu o clasă conducătoare, burghezia proletară , cum a anumit-o dl Valerius. Putem chiar vorbi de o poziție antagonică a aceastei clase în raport cu restul populației și deci și de luptă de clasă, în anii ’80. Dictatura clasei muncitoare? Ei aș!
Aveam douăzeci de ani și mi-am văzut camaradul cu vânătăi cât farfurioarele de cești de cafea pe tot torsul. Bătut de soldații de gardă beți, cu bestialitate. Cum e când vezi asta și când ești amenințat constant și tu cu arestul ? Și nu numai eu eram amenințat, toți din ciclul întâi eram, dar mai ales noi, străinii, veniți de la brigadă. Probabil a existat și un soldat omorât. Pe soldații din gardă beți ca porcii i-am văzut eu însumi la arest, unde am ajuns după ce mi s-a înscenat o chestie ca să fiu băgat acolo. Da, băgam cuțitul în ei, dacă încercau să-mi facă ce îi făcuseră camaradului. Și? Pe urmă? În cel mai bun caz stăteam până la 50 de ani la Caracal, în batalionul disciplinar.
Probabil când am fost transferat s-a făcut ceva vâlvă, deoarece cadrele militare de la Alexeni au insistat ca să rămân acolo. Scopul meu, la 20 de ani, nu era să fac vâlvă mare, să mă lupt cu nesănătoșii de acolo, să-mi atârn tinichele de coadă, ca să fiu persecutat oriunde m-aș fi dus, ci să scap de acolo rapid, să ajung într-un loc unde puteam să-mi termin armata liniștit. Acest lucru s-a și întâmplat. Asta era gândirea mea la douăzeci de ani, pe care o găsesc realistă și corectă pentru acea vârstă. Deci scopul meu nu era penitența. Stați prost nu numai cu judecata politică ci și cu rațiunea în cazul acesta. Scopul meu era să am un loc liniștit și să plec măcar la trei săptămâni acasă. În vara respectivă, de altfel, m-am îndrăgostit și am avut o frumoasă poveste de dragoste, dar deja aici eram la unitatea de unde m-am liberat, unde era mai bine, mult mai bine decât de unde am plecat. Toate au fost roz, îndrăgostit fiind și da, am iubit armata, mai puțin partea sumbră pe care am petrecut-o la Alexeni. Însă, nu poate fi întotdeauna cum vrei tu. Pentru partea de la Alexeni am oricând dreptul să trag la răspundere.
Ce am scris acum va fi privit ca o completare la restul legat de subiectul armată.
P.S. D-le Liviu, mai îmi permit o observație, scurtă. Postarea dvs. cu Sobaru ați început-o bine dar ați derapat într-o propagandă ieftină, jalnică, mai proastă decât media din Epoca de aur. Mai cizelați-vă și dvs., că suntem în secolul XXI. Cu o astfel de propagandă nu veți face mare lucru.
… Să vă mai spun ceva, d-le Liviu, datorită educației mele primită în ceaușism, probabil întotdeauna voi fi adeptul unor elemente socialiste. Poate eu sunt mai socialist decât mulți care se intitulează așa (persoanele de față se exclud). Ultimii ani ai regimul ceaușist din anii ’80 nu au fost buni pentru populație, mai puțin pentru așa-numita burghezie proletară. Acest lucru se vedea pregnant în anumite segmente ale societății, unul din ele fiind armata. Și mă refer aici în primul rând la noi cei care am fost soldați în termen în ultimii ani ai socialismului ceaușist (sau a fascismului ceaușist, cum spuneți dvs., și aici este o altă dovadă de inconsecvență a dvs., nu putem numi ceaușismul socialism sau fascism după cum ne vine la îndemână). Deci, ca o concluzie, nu putem lipi eticheta de brânză proaspătă de vaci pe brânza stricată și aceasta să devină așa cum o descrie eticheta, așa după cum nu este de ajuns ca să etichetăm ca socialism ceaușismul ultimilor ani și prin aceasta gata! să-l achităm de toate hibele.
Voi crea o pagină de ”Diverse” sau de ”Taclale”, unde să sporovăim pe săturate.
Aici speram să discutăm despre Adrian Păunescu.
Vă rog să copiați, dacă apreciați că e cazul, comentariile care n-au legătură cu tema propusă, după care le voi șterge. Sau le voi transfera la ”Taclale”, dacă mă voi pricepe.
Mi-aţi cerut mai demult să aduc dovezi în sprijinul acuzaţiei pe care v-am adus-o că sunteţi îmbibat de spirit mic burghez până în măduva oaselor. Iată dovada chiar din gura dvs. “Scopul meu era să am un loc liniştit şi să plec măcar la trei săptămâni acasă…” Ce vreţi mai crasă mostră de spirit mic burghez. Şi asta unde ? Da, în armata ţării, sub tricolor, în serviciul militar, unde tinerii mergeau să se instruiască pentru a apăra socialismul şi fruntariile patrie chiar cu preţul vieţii aşa cum jurau. Acolo vroiaţi dvs. un loc liniştit şi permisii acasă la trei săptămâni, un fel de vacanţă binemeritată după efortul de a pica cu succes examenul de admitere la facultate. Frumos, foarte frumos! Şi pentru că în armată aţi fost scuturat un pic din visarea dvs. mic burgheză la Alexeni, v-aţi speriat niţel de vicisitudinile arestului, aţi dat de greu pe româneşte dar l-aţi chemat repede pe tăticu să vă rezolve problemele, aţi tras concluzia “logică” că sistemul socialist condus culmea de rudele dvs. , e drept depărtate dar totuşi rude, este de vină şi trebuie să plătească. Comportament şi gândire tipic mic burgheză cu uşoare tente ţărăneşti.
Socialismul nu s-a prăbuşit datorită antagonismului dintre clasa muncitoare şi nomenclatură aşa cum eronat afirmaţi ci datorită milioanelor de mici burghezi ca dvs. care nu urmăreau altceva decât să stea liniştiţi şi să încaseze salariul. Numai că prin prăbuşirea socialismului au scăpat de dracu şi au dat peste ta-su. Capitalismul îi va pedepsi pe toţi aceşti zgârie-brânză cu proletarizarea
Sunt un om care a citit istorie, și o să spun încă o dată ce am mai spus: fără sprijinul logistic al americanilor și al englezilor Rusia ar fi fost învinsă. Stalin a avut însă niște reale calități de conducător, a știut să-i mobilizeze pe rușii lui (a folosit la maximum forța pentru asta) și i-a păcălit la masa tratativelor pe occidentali.
Fără ruși, da, nu i-am fi avut pe Dej și Ceaușescu, care i-au ”iubit” însă enorm pe ruși. Dacă era după ruși ar fi trebuit să rămânem o țară agrară și să fim furnizorul lagărului, nu mai vorbesc de cât ne-au furat cu sovromurile. Singurul moment benefic în relația cu rușii a fost atunci când i-a cărămbănit Dej, care pentru asta a plătit cu viața.
Naționalismul, d-le Liviu, știți și dvs. asta, e principalul dușman din interior al comunismului, se opune caracterului agregator al acestuia. Dacă și dvs. îmi vorbiți de naționalism, o să încep să cred că ne îndreptăm amândoi spre fascism.
Sincer, nu știu acum care ar fi soluția cea mai bună pentru țară. Cu realism văd însă că e foarte rău. Dacă poporul ar vrea socialism, nu m-aș opune la asta.
”fără sprijinul logistic al americanilor și al englezilor Rusia ar fi fost învinsă”.
Tot așa, fără eforturile Rusiei, americanilor și englezilor nu le-ar fi fost ușor. Dacă Hitler n-ar fi decis atacarea URSS altfel s-ar fi scris istoria. Presupunând că Hitler era un bun cunoscător al istoriei militare, este surprinzător că nu a învățat din pățania celuilalt mare aventurier al istoriei, Napoleon I.
Deși m-am comportat creștinește și am răspuns la urarea d-lui Nanu de Crăciun, nu am nimic personal cu d-sa, este exclusă întoarcerea mea pe forum, la dumnealui. Vă scriu pentru că vă respect, nu aș vrea ca faptul de a nu vă răspunde, dacă dvs. vă veți mai adresa mie acolo în viitor, să îl luați ca pe o lipsă de politețe din partea mea. Mi-aduc aminte că v-am povestit destul de rezumativ ce s-a întâmplat când am părăsit ultima oară forumul Nanu. Nu o să mă mai repet. Cert este că pentru mine, personal, a scrie acolo ar însemna timp irosit și tocare de nervi. N-are sens, viața e prea scurtă. Scriu însă cu plăcere la dvs., la mine, la dl Florian și în oricare altă parte, până la urmă. Nu am nicio părere de rău că nu mai scriu pe forumul Nanu, ci din contră, am toate părerile de bine că nu mai fac asta. Pentru mine acolo nu mai e un mediu prielnic. Epoca de aur, cea a Forumului Pruteanu, a murit, iar forumul Nanu e un loc din care eu nu mai fac parte şi nici nu o să mai pot face parte vreodată. S-a terminat.
Domnule Stanescu, apreciez ca ati inaintat o scrisoare deschisa d-lui presedinte evidentiind proasta calitate a guvernarii si a ''planurilor'' acesteia. Degeaba dv acuzati conducerea acestei tari daca altii tac, degeaba se depun motiuni de cenzura daca nu sunt votate, degeaba se initiaza ''suspendari'' prin parlament, daca aceste lucruri nu pot fi si obtinute. Presupun ca dv nu l-ati votat, dar au votat altii. Suspendarea lui Basescu Traian din functia de presedinte din anul 2007 nu a reusit sa induca in randul cetatenilor acel sentiment de frustrare la adresea acestuia, nu ca fiinta umana, ci ca om politic. Sunt convins ca T.B. a candidat la functia de presedinte al tarii mai mult din plictiseala, nici in visele lui cele mai optimiste nu se vedea in aceasta functie. In aceasta pozitie, cea de prim om al statului, ii place foarte mult, desi el nu se pricepe sa faca nimic in folosul tarii. Vinovati pentru situatia din tara suntem si noi, cei care l-am votat. E timpul sa ne resemnam, voit sau nu, tara se duce de rapa. nu mai exista nicio scapare, emigrarea? unde? toti ne gonesc...
La multi ani d-le profesor! Sa aveti un an bun, plin de realizari
Da, motivul pentru care am plecat noi, eu și cu Sorina, după cum spuneam în trecut, a fost legat de comportamentul binomului format din Dl Nanu și Lexia. Din păcate, lucrurile s-au petrecut de o așa natură încât nu s-a mai lăsat loc pentru a se continua nici activitatea mea forumistică și nici a Sorinei (zic eu, de bună-credință) pe forumul d-lui Nanu. Spun asta în condițiile în care recunosc reale calități ale d-lui Nanu, de exemplu sunt conștient că acesta este un bun profesionist în IT, forumul este bine realizat, și că dl Nanu este un bun naționalist.
Parcă în chip de confirmare a ceea ce spuneam vizavi de nervi tocați pe forumul Nanu – dar și de timp pierdut – vine mesajul drei/dnei cu vârsta cuprinsă între 20-45 de ani, dra/ dna Lexia/ Thea, mesaj cu nr. 8350. Da, eu am înțeles gluma din mesajul dvs. și am mai înțeles mai ales faptul că ați parat în mod glumeț și spiritual un atac la adresa mea, lucru pentru care vă sunt recunoscător și vă mulțumesc. Deși nu se punea problema de a mai reveni, vedeți că s-a mai adăugat un motiv în plus la motivația mea, din păcate.
Nu pot să-mi dau seama. Probabil nu este. Un indiciu în acest sens, că nu e, ar fi acela că nu este înjurat deloc Băsescu, iar un altul ar fi acela că cratima nu are un articol distinct. :)
... Și nu sunt nici referiri negative la regimul trecut. A zice ceva bun de comunism față de Horia (cred că așa mi l-am făcut dușman pe Horia) era echivaent cu a flutura capa de culoare roșie în fața ochilor taurului, la coridă.
Și totuși nu exclud că... Interesul față de problemele de lingvistică, declarația că nu este specialist în domeniu, numele scris cu inițială mică (horia)...
Să citiți, vă rog, ce s-a mai scris la mine, la ”Ceaușescu și Păunescu - remember”. Pe blogul meu vin tot felul de loaze care mă fac comunist. Cred că până la urmă, eu, mic-burghezul, o să devin prin adopție marxist. :)
A, nu, îi las să scrie și dacă sunt măgari le șterg mesajele, asta îi oftică mai tare. :)
Cu ocazia asta am găsit un interviu cu Ioan Toma, ultimul secretar CC al UTC, succesorul lui Nicu, în care acesta vorbește de Ceaușescu, Iliescu și Mihai Răzvan Ungureanu, și, bineînțeles, de Nicu. Am postat un articol în acest sens.
”Mulţumesc gazdei, domnului profesor Valerius, pentru poziţia justă şi echilibrată pe care a luat-o vizavi de atacul pe care l-aţi declanşat la adresa mea.”
Domnule Liviu, vă zic cum zic și americanii când nu sunt înțeleși: ”Hello, Earth, do you hear me?”.
Acela nu a fost nici un atac. Ar trebui să (re)citiți ultima mea postare de la secțiunea ”Atitudini”, de la postarea cu pricina a d-lui Valerius, legată de rolul filosofului. Deși nu credeți, eu chiar sunt un admirator al stilului dvs. – cum să-i zic, proletcultist, marxist-leninist? Acum am înțeles, în urma citirii ultimului dvs. articolul, că acesta este un stil adoptat, voit. Păi sunteți o perlă rară, nu mai cunosc pe nimeni să scrie așa. În plus, mi-aduceți aminte de Tovarășul, la care țin.
Să vă spun ceva:
1) Eu sunt proletar, chiar dacă cu guler alb, deci suntem de aceeași parte a baricadei. 2) Chiar dacă vi se pare că am o mentalitate mic-burgheză – o eroare din partea dvs. – vă spun că sunt un om cinstit și uman și că ar avea de câștigat un partid comunist cu cineva ca mine 3) Păstrați-vă forțele pentru lupta cu imperialismul. Păi ce faceți, în afară de faptul că este o eroare, dvs. vă irosiți energia luptând cu mine, care fac parte din clasa muncitoare?
Mai am o problemă. Cândva, la începutul forumului Nanu, dvs. ați dezvăluit faptul că scopul dvs. principal este de a propaga ideile filosofiei de care sunteți animat și anume marxismul. În mod similar, deși scopul meu principal nu este de a face cunoscută istoria națională, încerc, când am ocazia, să vorbesc despre aceasta.
Bun, legat de cele mai de sus, mi-a venit în minte o întrebare și anume ce impact are ceea ce scriem noi, de exemplu eu, dvs. și dl Liviu?
Eu cred că impactul este foarte mic. Dacă este să luăm cazul nostru, al celor trei, putem spune că avem măcar 50 de cititori diferiți care se uită de mai multe ori în decursul unui an peste ceea ce scriem pe blogurile noastre? Eu nu cred. Chiar și cele mai citit blog nu cred să aibă mai mult de o mie – două de cititori diferiți, care să citească cât de cât regulat ceea ce scrie posesorul blogului pe blogul său.
Până la urmă, se pare că tot televiziunea rămâne cea mai bună armă de propagandă, acum, în secolul XXI, după ea clasându-se presa.
Despre episodul cu Vadim nu pot spune altceva decât ceea ce este pe multe buze: un conflict cu motivație politică, prin care, din păcate, din nou, imaginea lui Vadim ca om politic a fost afectată negativ, din cauza temperamentului lui coleric (”soluția” cu aruncatul apei în fața interlocutorului a folosit-o și fostul luptător ajuns membru PRM, nu-mi amintesc acum cum se numește, parcă Marinescu).
Dv. puneți o problemă pentru discutarea căreia consider că merită să inițiați un spațiu adecvat în (pe) blogul dv.: ”mi-a venit în minte o întrebare și anume ce impact are ceea ce scriem noi, de exemplu eu, dvs. și dl Liviu?”
Cred că acolo ar fi un loc mai demn decât aici, la ”Taclale”.
Vadim este diabetic, sora mea, care este asistentă medicală, i-a făcut de câteva ori injecții cu insulină. Diabeticii, din cauza bolii, sunt predispuși la atitudini colerice. Acum, Vadim zice că s-a vindecat cun tratament chinezesc ...
Este bună sugestia, o să transfer subiectul cu impactul la mine pe blog.
... M-am prostit,:) sora mea nu i-a făcut injecții cu insulină lui Vadim - asta e, le mai confund și eu,nu sunt din branșă - ci a fost la el acasă și i-a recoltat sânge pentru analize.
Cu cât înaintez în vârstă, îmi pun tot mai intens problema sensului vieții mele.
Constat, cu tristețe, că am adunat prea puține pietre pentru templul meu (în înțelesul și cu vorbele lui Blaga). Conștientizez că una dintre cele mai mari greșeli ale mele a fost amânarea. Mult timp m-am autoînșelat spunându-mi că amânarea are, în cazul meu, sensul pe care Ralea i-l acordă în valoroasa lui lucrare ”Explicarea omului”, acela care îl ridică pe om în raport cu animalul prizonier al lui ”hic et nunc”. Am ajuns la concluzia amară că amânarea a fost de cele mai multe ori în sensul atribuit de un alt mare spirit, Titu Maiorescu: ”amânarea este hoțul timpului”.
Acum încerc să salvez ce se mai poate salva. De exemplu, mă străduiesc să fac și eu puțină lumină în această epocă de întunecare manipulatoare și să contribui la formarea personalităților nepoților mei; în măsura în care ei (și părinții lor) nu mă percep ca pe o relicvă.
Eu, cu sinceritate, vă admir marxismul umanist. Este adevărat, poate nu sunt mereu de acord cu dvs.., dar admir țelul dvs., o societate având la bază principiile echității și ale umanismului.
Cred că ați făcut mult pentru marxism, ați luptat frumos. Eu, de exemplu, fără dvs. și fără dl. Liviu nu aș fi încercat să studiez marxismul. Poate aș fi zis precum ceilalți, așa cum a fost îndoctrinată majoritatea, că marxismul este demonic, iar democrația vestică și capitalismul sunt binele, albul. Am înțeles însă că orânduirea comunistă românească de până în 1980 a avut o componentă umanistă fantastică, s-a construit fantastic, cu poporul și pentru popor (și de construit s-a construit în același ritm și după, deși componenta umanistă s-a cam pierdut pe drum) și că toate guvernările postdecembriste sunt profund antinaționale.
Admir și lupta d-lui Liviu, pe de altă parte, deși nu suntem de aceeași părere în privința lui Stalin. În definitiv, dvs., amândoi, în România, sunteți niște Don Quijote, niște luptători idealiști într-o mare capitalistă nemiloasă.
Vorbind de amânare, ce proiecte mai importante regretați că nu le-ați început sau finalizat?
Cu sensul vieții e mai simplu cu noi creștini, noi vrem să ajungem în Rai, în apropierea Mântuitorului. Însă și dvs. ați avut o viață exemplară, d-le Valerius, și nu văd de ce nu ați ajunge acolo. Sper, cu toată sinceritatea, ca și dl Liviu să ajungă acolo, deoarece mi-e simpatic.
” Poate aș fi zis precum ceilalți, așa cum a fost îndoctrinată majoritatea, că marxismul este demonic, iar democrația vestică și capitalismul sunt binele, albul.”
Ați surprins esențialul. Drama mea este (v-am mai spus asta) că sunt implicat profesional în acest proces de îndobitocire, mă fac vinovat prin colaborarea cu sistemul care creează ”omul nou”. În școală, ca profesor, nu-mi pot permite libertatea pe care mi-o permit aici. Acolo trebuie să fac ceea ce-mi cere sistemul.
” Vorbind de amânare, ce proiecte mai importante regretați că nu le-ați început sau finalizat?”
Nu pot să spun. Ar fi ca și cum aș vorbi despre niște boli care țin de intimitate.
Cred că este o situație foarte grea pentru dvs. Am însă două mențiuni: :)
- Trebuie să ne câștigăm existența, să asigurăm traiul nostru și al familiei noastre - Nu știu în afară de Filozofie ce materii mai există acum în liceu care ar cădea în aria specializării dvs, nu mă pricep, nu mai sunt în temă cu ce e acum. Deoarece fii-mea a făcut meditații la filosofie în ultimul an de liceu, am citit și eu din manualul de clasa a XII-a, uneori lecții întregi. Nu mi s-a părut totuși a fi politizat sau dacă a fost, a fost politizat la un nivel minimal, aceasta este însă doar părerea unui neofit. Partea de marxism este foarte scurtă, într-adevăr, nu este prezentată cum trebuie, dar, din ceea ce mi-aduc aminte, nu există o parte în care marxismul să fie făcut cu ou și cu oțet.
... De îndoctrinarea la care mă refeream mai sus, în opinia mea, se face vinovată în primul rând mass-media, aceasta este instrumentul fundamental (și diabolic) de îndoctrinare.
” Deoarece fii-mea a făcut meditații la filosofie în ultimul an de liceu, am citit și eu din manualul de clasa a XII-a, uneori lecții întregi. Nu mi s-a părut totuși a fi politizat”
Am mai scris pe tema asta, poate chiar aici, în paginile mele.
O, tempora, da, acum mi-am adus aminte, au trecut doi ani.:)
”Educație antreprenorială” și ”Economie”, da, aici trebuie să se cânte partitura economiei de piață, a liberei-inițiative triumfătoare prin comparație cu ”greoaia” economia centralizată marxistă (în afară de faptul că am ajuns colonie mare lucru nu a făcut economia de piață la noi, în schimb cât a construit poporul român în ceaușism!).
Domnule Valerius, acum înțeleg ce tragedie antică trăiți! :)
Să fie asta singura dvs. problemă și în rest să fiți sănătoși dvs. și familia dvs.!
La ultima postare a d-lui Liviu, de pe blogul său, v-am rugat pe dvs. și pe dl. Liviu să mă ajutați să-mi clarific niște concepte ce țin de doctrina marxistă.
Sper ca reîntâlnirea noastră să fie de bun augur. Deocamdată sunt foarte nepriceput în a scrie pe bloguri (şi nu numai).
Am încercat să scriu în world şi să copiez/postez în caseta destinată articolului sau comentariului pe blog, dar nu am reuşit. Primesc următorul anunţ: Postarea nu a fost salvată din cauza erorilor din formular.
Vă rog să renunțați la ”antijidanism”. Consider că expresia asta este nedreaptă, tot așa cum ar fi nedrepte expresiile ”antiromânism” sau ”antivalahism”.
@ Valerius, 23 ianuarie 2011, 11:21 Dacă aş ţine seama de ce-mi recomandaţi dvs. ar însemna să ignor ceea ce ştiu eu; să mă întorc la credinţe. Dvs. aveţi multe credinţe pe care le consideraţi adevăruri, ca toţi profesorii, de altfel, şi absolut, toţi filosofii. "Antijidanism", este blogul meu pe care vreau să-l folosesc la maxima-i valoare tehnică (pe care nu i-o cunosc, deloc, încă) în lupta împotriva jidanilor care ne-au umplut ţara şi ne jefuiesc. Dacă aţi fi intrat pe blogul meu aţi fi aflat că „jidan” nu înseamnă „evreu”. Această sinonimie dintre „evreu” şi „jidan” este insinuată de jidanii evrei, în lupta lor împotriva adevărurilor care-i desconspiră. Efectul Moise, nu s-a manifestat numai la neamul ales evreiesc, ci la toate neamurile. Toţi semidocţii popoarelor au observat că dacă se manifestă cu curaj şi chiar orăznicie, ca oameni aleşi, ajung în fruntea bucatelor. Jidanilor nu le pasă de turmă, de gloată, de demo-. Trebuie să învăţăm din istorie, ca să n-o repetăm! Hitler a vrut să distrugă poporul evreu. Ce a cerut Creatorului aia a primit. Hitler a greşit prin cererea lui. Noi trebuie să învăţăm că nu poţi distruge ce a fost întemeiat de către Creatorul Pământului şi al nostru cu tot ce-i sub soare. În schimb putem distruge puterea jidanilor existenţi în patria noastră, care vor a ne desţăra şi a ne jefui. Jidanii nu sunt opera Creatorului Real Iehova; Jidanii, tuturor naţiunilor sunt opera efectului Moise; Opera omului jidan, Moise şi a celorlalţi doi, Isus Cristos şi Mahomed. Proverbul românesc defineşte termenul, „jidan”, cât se poate de bine: „Hoţul neprins, e negustor (om) cinstit!” Fiţi, vă rog, foarte atenţi la ce vă scriu! Eu, Traian Ioan, scriu numai ceea ce ştiu că este adevăr. Nu am nevoie de aplauze, de slavă. Am nevoie de judecată, pentru că numai prin judecată descoperim Adevărul Creaţiei, Alternativă la Religii...
Dacă nu vreți să renunțați la ”antijidanism”, aici, în spațiul meu, înseamnă că suntem incompatibili. Nu-mi e plăcut să v-o spun, dar va trebui să vă cenzurez mesajele.
Stimă pentru cel care a descoperit Adevărul Creației.
Îmi pare rău domnule Valerius, că nu ştiţi, că numai proştii cred. Pentru a afla un Adevăr, nu mergi la biserică, la Sediul Partidului sau la sfatul filosofilor unde, numai aplauzele sunt acceptate, credinţa fiind suficientă. Eu, Traian Ioan, pătorul nebun, sunt în căutarea celui căruia Creatorul Iehova i-a spus: "Ia şi uneltele unui păstor nebun!" Am înţeles că nu sunteţi dvs. cel căutat, aşa cum nu a fost nici cel care transforma Steaua lui David în Zvastica lui Hitler şi invers. Nu mi-a plăcut niciodată cenzura, rămâneţi cu ea. Selectaţi-vă numai aplauzele. Dar rămâneţi pe loc, de progres au parte numai cei care acceptă judecata. Numai proştii îl ascultă pe Isus Cristos când le spune: Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi; căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi. (Matei 7:1, 2) Vă las cu credinţele dv. Voi continua căutarea spre binele naţiei mele şi, evident al dv. care-mi sunteţi frate prin aceeaşi ţărână din care suntem făcuţi. Traian Ioan
Domnule Valerius Stănescu, Eu, Traian Ioan, ştiu că sunt prost, spre deosebire de restul lumii, fapt pentru care nu mint, ca să nu mă încurc în minciuni ca jidanii.
Cine-i Valerius? Valerius spunea...
Ce să facem, domnule Traian Ioan? Trăim și noi, ăștia proști, pe lângă cei deștepți. Dar stați liniștiți, că nu trăim zilele dv.
Nu din cauza zilelor mele sunt îngrijorat domnule profesor. Îngrijorat sunt că nu găsesc românul acela mai puţin prost decât mine, care să-mi spună ce ştiu greşit. Ce să faceţi? Să gândiţi, să judecaţi pentru a afla Adevărul cu care să înlăturaţi minciuna din lume şi odată cu ea credinţa. Nu prin împletire de vorbe preţioase şi frumoase se află un adevăr. Nu prin aprobări, aplauze, reciproce aflaţi un adevăr. Prin aprobări şi aplauze reciproce faceţi o credinţă, un partid, o credinţă exploatată, o religie. Judecaţi-mă cum vă judec eu ca să ne corectăm, să înceteze credinţa şi minciuna în lume. Ştiu că vă interesează foarte mult traficul pe saiturile dv. de aceea postez în speranţa că-mi demonstraţi că puţinul pe care-l ştiu este greşit. Nu am nevoie de aprecieri la adresa persoanei mele pentru că ştiu cum sunt. Pe saitul meu am scris ceva care ar putea fi stupid, arătaţi-mi stupiditatea, aici pe saitul dv.
Această postare a fost ştearsă de pe "Taclale". Proprietarul, Valerius Stănescu, este profesor de filosofie la un liceu din Slobozia, Judeţul Ialomiţa. Participă cu osanale pe diferite saituri de împletire de cuvinte pentru îmbrobodit prostimea. Ne-am cunoscut acum câţiva ani pe Forumul Profesorului George Pruteanu, care descoperise echivalenţa dintre Zvastica lui Hitler şi Steaua lui David.
Sub acelaşi nume am mai postat rândurile de mai sus şi le-aţi şters, le-aţi şters pentru că nu le-aţi înţeles.
Aveţi un mesaj semnat "un membru PC(N)" pe blogul meu, la postarea cu partidul condus de dl Ungureanu ( http://bogdanjournal.wordpress.com/2011/02/03/1134/#comment-609 ).
Am şi eu unul, la aceeaşi postare, semnat în numele partidului.
V-am scris un comentariu, datat pe blogul dv. ”22 februarie 2011 la 12:35 AM”. Când intru în spațiul blogului dv., înaintea comentariului meu mi se comunică în scris: ”Comentariul tău e în așteptare”. Constat că, deși scris după al meu, comentariul domnului Florian Liviu a devenit public. Nu știu exact ce se întâmplă.
Pentru mine cel mai important lucru este să știți că am răspuns invitației dv.
Comentariul meu la articolul dv.”Orientul Mijlociu arde?” era:
”Nu sunt bine informat cu privire la răzmerițele la care vă referiți. Nici nu am motivație pentru a obține informație; îmi ajunge experiența Marii Păcăleli din 1989. Cred că aveți dreptate când vorbiți de similitudini. Mi-e lehamite de răscoale de felul acesta, în care se amestecă naivi (unii chiar tâmpiți) și cu ”acoperiți”. Gloate alcătuite din indivizi care cred că fac istorie, când de fapt nu sunt decât marionete; vor să strice, dar nu știu ce se va pune în locul celor stricate.
Un interlocutor bine informat ar putea fi pentru dv. ”conu Mișu”: http://conumishu.wordpress.com/
Și, desigur, domnul Florian Liviu. http://anticapitalism2.blogspot.com/
Amândoi, spre deosebire de mine, care sunt bolnav de lehamite, sunt entuziaști, cred că gloatele acelea vor ucide Hidra Mondială.”
Imi cer scuze, d-le Valerius, dar nu mă mai pot conecta cu contul de google, blogspotul îmi dă încontinuu mesaje de eroare și atunci încerc alte variante.
Aveți un ”admirator”, pe dl bobby cel antiromân: http://anticapitalism2.blogspot.com/2011/07/lupta-lui-stalin-pentru-democratie-2.html, a se vedea comentariul din 31 iulie, ora 19:22.
Am citit. Îi place să se joace cu vorbele. M-a etichetat ca „persoană cu vederi fascistoide” !
Am următoarele concluzii:
1. Numitul „bobby” are o fobie evidentă faţă de români, românism.
2. Spune un neadevăr cu referire la polemica mea cu domnul Florian Liviu. Domnul Liviu n-a „declarat rezolvarea problemei basarabene din 1940 drept o abatere de la dreptul international”, ci, fiind un om de calitate, a recunoscut în final că trebuie să aplice aceleaşi principii ale sale atât cu referire la atacarea URSS de către armata română la ordinul lui Antonescu, cât şi cu privire la anexiunile teritoriale înfăptuite de URSS în detrimentul României prin ameninţarea cu folosirea forţei.
3. Amicul nostru este incoerent. În acelaşi paragraf scrie: a. „Sa fim seriosi: istoria si politica nu sunt matematica... in aceste domenii nu exista adevar (The Truth™)”; b. „legitimatea solutiei fiind demonstrata de altfel de profesorul Malbone Graham in The American Journal of International Law” (are în vedere „legitimitatea” anexării teritoriile româneşti de către URSS).
Păi dacă în istorie şi politică nu există adevăr, cum mai poţi vorbi despre „demonstraţie”?
Domnule Bogdan, dv. ştiţi câte resurse am irosit eu în discuţii cu Dan M., horia, Quetzalcoatl ş.a., mânat fiind de speranţa că vor admite nişte concluzii logice. Dar n-a fost să fie. De aceea n-am de gând să mai mă implic în discuţii cu astfel de oameni.
Domnul Florian Liviu mi-a dovedit că este om de calitate, admiţând acea concluzie logică.
Se întâmplă ceva cu doamna Sorina. Nu neapărat sau nu doar în sensul exprimat de mine în mesajul la care v-aţi referit. Poate că o fi şi din cauza vârstei. În cazul meu, trecerea în o nouă etapă a vieţii este însoţită de trăirea unor probleme existenţiale.
Da, cred că putem vorbi de efectul vârstei, dar cred că în cea mai mare măsură putem vorbi de efectul societății noastre sălbatice asupra individului, presiunea este imensă - economică și psihologică.
Mulţumesc, domnule Bogdan. M-am uitat de multe ori la poza aceea şi n-am observat ce scrie sub ea !
De-acum (sau de mai mult timp ?) domnul Florian Liviu are şi poză în dosarul de urmărire.
Îmi amintesc, forumistul Barbarul (?) făcea ironii referitoare la presupunerea mea că ăştia, care nu suntem "cuminţi", probabil că avem dosare la serviciile secrete. "Prostii", zicea acela care-şi merita pseudonimul. Prostie este să crezi că serviciile secrete, care primesc majorări de fonduri la fiecare rectificare de buget, taie frunză la câini.
Neplăcut este că, în deosebire de epoca socialistă, când lucrau pentru interesele majore ale ţării şi ale poporului, acum ele sunt la cheremul SUA, NATO. Dar le plătim noi, ca să-i apere pe ăia de noi.
Domnule Bogdan,
RăspundețiȘtergere(...) o glumă (și nu chiar).
Dacă mai ”bântuiți” mult prin mediile astea ale comuniștilor ultra-periculoși, cum suntem eu și domnul Florian Liviu, riscați să fiți pus pe lista neagră. Cred că deja telefoanele vi-s ascultate, emailurile au intrat sub control. Ar mai fi și varianta (mai puțin probabilă) că sunteți lucrător într-un serviciu de informații și ne trageți de limbă.
Da, ce să vă răspund la postarea de mai sus? :)
RăspundețiȘtergereNu, nu cred că avem nici e-mailurile interceptate și nici telefoanele ascultate, nici eu, nici dvs. și nici dl Liviu. Cred că am fi în ochi eventualilor următori de la SRI doar niște nostalgici inofensivi, chiar dacă ar da din întâmplare peste noi, după un timp nu foarte îndelungat ar trece mai departe.
Cunosc însă oameni care sunt sau au fost la SRI,aceștia nu sunt însă decât simple cunoștințe. Din câte am văzut eu, cel puțin până anii trecuți, băieții erau cu sufletul lângă Vadim. Vadim nu le-ar fi tăiat din salarii, s-ar fi folosit de ei, iar Vadim este naționalist.
A, nu ar fi fost rău să fi fost eu la SRI, ca ofițer, însă, nu mi-ar fi stricat peste 2.000 de euro salariu net, deși nu prea sunt făcut pentru mediul acesta strict, unde ești la dispoziția șefilor 24 din 24 de ore, am văzut la taică-meu cum era să fii ofițer în trupe speciale și mi-ajunge.
… Cât despre SRI, această instituție este formată din oameni, mai buni și mai răi. Sunt destui patrioți și în SRI, există destui oameni care nu sunt de acord cu politica guvernanților sau cu șefii lor puși de cei de la putere. O analiză mai fină trebuie să ocolească judecata în bloc în favoarea celei de detaliu, care ar arăta că lucrurile stau așa după cum spuneam mai sus.
RăspundețiȘtergere2000 de euroi ?! Lunar ? Măiculiță !
RăspundețiȘtergereIar eu, cu 36 de ani vechime în învățământ, uns cu toate alifiile didactice, fără a-l înșela pe Doamne-Doamne de zile și pe dl. Stat de bani, primesc... 1600=1700 lei lunar. În concediu mai puțin.
Trăiască capitalizmul !
Primeau și pe vremea comunismului destul ... :) Numai că dacă dvs. ați fi avut atunci vreo 2.500-2.800 lei, un ofițer superior avea cam 5.000 lei, raportul era în jur de 1,8. Înainte cu 2.500-2.800 trăiați bine. 2000 de euro este tot un salariu de ofițer superior, acum, iar raportul, cu cei 1.700 de lei ai dvs., a ajuns la 4,7 ceea ce este de-a dreptul nesimțit. E adevărat, să fii sereist, dacă ești ofițer operativ, este ucigător, și câteodată nu numai ca metaforă. Totuși, raporturile au luat razna dacă ne gândim la diferența între învățământ și magistratură, poliție sau serviciile secrete.
RăspundețiȘtergereSă știți că practica de a da salarii mari instituțiilor mai sus menționate este o moștenire a orânduirii trecute, acestea erau organele represive, pârghiile din mâna puterii, nici azi situația nu este diferită. Problema e cu acele raporturi dintre salariile bugetarilor obișnuiți și cele ale angajaților instituțiilor menționate, raporturi care au crescut enorm.
În oricare sistem social, cei care conservă sistemul sunt (foarte) bine plătiți.
RăspundețiȘtergereÎn țările vestice și în America cele mai mari salarii sunt în mediul privat. Serviciile și armata nu sunt plătiți nemaipomenit. La noi e o situație atipică. În Polonia și Ungaria, țări integrate în civilizația occidentală, lucrurile au început să reintre în normal cu raportul dintre salariile bugetare și cu cel dintre acestea și cele din mediul privat.
RăspundețiȘtergereEu nu elogiez sistemul vestic acum, doar am prezentat o stare de fapt. Nu o să neg niciodată caracterul imperialist al Americii, de exemplu. Dar ca să fiu corect, nu pot să nu observ niște diferențe în bine în favoarea Vestului prin comparație cu noi. Că am ajuns colonia Vestului, asta este o altă chestiune.
... Am și arătat de altfel mai sus că sistemul salariilor bugetare a fost drept în ceaușism și nu este drept azi.
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani, multă sănătate, fericire,împliniri atât dvs., domnule profesor, cât şi celor dragi.
RăspundețiȘtergereDeşi nu ne cunoaştem personal,ne uneşte o strânsă prietenie politică, îmi sunteţi foarte drag şi vă apreciez nespus pentru lupta şi ideile dvs.
Sper ca într-o bună zi să ne putem cunoaşte în carne şi oase. Dacă veţi trece prin Bucureşti şi aveţi plăcerea să ne vedem la o cafea daţi-mi un semnal.
Fie ca acest Crăciun să marcheze un nou început, o viață mai bună atât pentru dvs., d-le Valerius, cât și pentru toți românii!
RăspundețiȘtergereCrăciun fericit pentru dvs. și cei dragi dvs.!
Vă mulțumesc, oameni buni. Moirele să fie generoase cu dv. Doamne-ajută ! (vorba marxiștilor)
RăspundețiȘtergereDomnule Valerius,
RăspundețiȘtergereSă fie generoase Moirele cu noi toți atunci! :)
Domnul Liviu ne-a invitat la o cafea. Dacă sunteți de acord, ne putem întâlni toți trei în București, când ajungeți dvs. în București și aveți timp disponibil pentru această întâlnire. I-am scris d-lui Liviu, pe blogul personal, că pentru mine și pentru dvs. aceasta ar fi o reîntâlnire, noi am făcut cunoștință cu ocazia funeraliilor d-lui profesor Pruteanu. La catafalc a fost atunci cu mine și fiul Sorinei (Madam Bovary).
Domnule Florian Liviu,
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru urare și pentru gândurile bune pe care le aveți față de mine.
Aflați că mă simt bine știind că am alături umărul dv. tovărășesc (mister Băsescu o fi condamnat și acest cuvânt, ”tovarăș” ?). Sper să ne întâlnim. Poate pornim o revoluție în doi, să zdrobim orânduirea cea crudă și nedreaptă. Poate-l îndoctrinăm și-l manipulăm și pe dl. Bogdan. Problema este că ”în carne și oase” eu sunt dezamăgitor de anost. Și nici un politician bun nu pot fi. Îmi lipsesc două însușiri esențiale: nu am convingeri mobilizatoare de mase și nici capacitatea de a lua decizii rapide. Sunt devorat de îndoieli și-n somn, dimineața când mă scol mă întreb un sfert de oră dacă sunt același cu cel care a adormit seara în patul respectiv. Nevasta zice că da, dar eu sunt suspicios ca Othello. Iar când vreau să-mi cumpăr o pereche de pantofi mă trec nădușelile.
Mostră de dialog de Crăciun. O sun pe mătușa, sora lui tata. Mătușa este comunistă și credincioasă.
RăspundețiȘtergere- Bună dimineața, îi spun mătușii, Crăciun Fericit! Noi (eu cu soția) tocmai am venit de la biserică.
- Da, Bogdane, și eu încerc să-l educ pe Ion (unchiul meu) să meargă la biserică. Nu reuşesc.
Mi-l dă pe unchiul Ion. Unchiul este comunist adevărat, ateu, şi vrea să fie ars după moarte. Un tip de nădejde, fost electrician la Teatrul Foarte Mic, m-a ajutat mereu cu instalaţia electrică. Acum două veri a venit într-o oră, la mine, pe patruzeci de grade Celsius, când din cauza aerului mi s-a defectat panoul cu siguranţe. Eu către unchiul:
- Crăciun Fericit, Ioane!
- Crăciun Fericit! Ce fel de comunist eşti tu care mergi la biserică?
- Sunt semicomunist, Ioane, glumesc eu.
Mama de colo, care era lângă mine:
- Şi eu sunt comunistă!
În fine, convorbirea se încheie. Cadrul se mută în bucătărie. Eu, cu cacaoa cu lapte pe masă, în timp ce îmi ungeam cu miere o felie de pâine prăjită cu unt, maliţios un pic:
- Mamă, de ce ai spus tu că eşti comunistă?
- Pentră că au fost cu poporul comuniştii. Au avut grijă de popor.
Punct. Asta e familia mea. Amuzantă şi de stânga.
... Vorbind de comunism, dacă ne gândim la melodiile frumoase din perioada aceea, nu putem vedea această perioadă ca o perioadă rea. Pe de altă parte, mi-aduc aminte de armata mea (dar şi de altele), culmea!, făcută la trupe operative, de radiolocaţie, şi mi-aduc aminte de o subunitate proastă, la Alexeni, unde era aeroportul şi unde am nimerit se pare dintr-o eroare, acolo am stat cam o lună-două. La Alexeni am văzut soldaţi umiliţi, soldaţi bătuţi (de ai lor - se ştia că la arestul aviaţiei bibanii (soldaţii aflaţi în primele luni de stagiu) iau bătaie - sau de cadre - am văzut cum un proaspăt locotenent, înalt, spătos, arătos ca un actor, a lovit cu cizma între umeri un soldat în termen cu o figură de karate), comandant scelerat.
RăspundețiȘtergereApropo de comandantul scelerat. Mi-aduc aminte de un dialog, am mai povestit de el. Nesănătosul ăla, futu-l în gură, m-a chemat la el, în birou, probabil văzuse fişa mea şi ce era în ea îi stârnise interesul:
- Ai dat la facultate? mă întreabă el.
- Da, tovarăşe căpitan (sau maior, ce-o fi fost el). Am dat, la Politehnică, la TCM.
- Şi ai prietenă?
- Da, tovarăşe căpitan. Am (nu aveam, dar eram curios unde voia să ajungă individul, de fapt aveam două-trei puştoaice cu care ieşeam, nimic mai serios, însă, dar asta la începutul armatei era un avantaj, de abia în vară, la unitatea de la Greaca fiind, unde era relativ bine, aveam să o întâlnesc pe olteanca simpatică de 17 ani de care m-am îndrăgostit, eu aveam 19 atunci :))
- Şi v-aţi întâlnit la rezultate, când aţi văzut că aţi picat amândoi? V-aţi consolat unul pe altul?
- Da, tovarăşe căpitan. Chiar aşa a fost (minţeam în continuare, puştoaicele cu care ieşeam erau în ultimii ani de liceu – întâlniri nevinovate, de adolescenţi, normale).
- Da, ha, ha, voi sunteţi nişte lichele, nişte scursuri, mă!
- ...
Apoi secătura a început să-mi povestească cum că are o fiică în clasa a IV-a, şi că aceasta este premiantă şi că pentru asta el şi cu nevasta lui, care e profesoară de matematică, o bat cu rândul.
Curat comunism şi cel de mai sus.
Chiar nu văd o legătură necesară între situațiile neplăcute relatate de dv. mai sus și esența societății comuniste. Că scenele relatate au existat în societatea respectivă e una; că ele puteau fi și în societatea de azi e alta.
RăspundețiȘtergereI. D-le Valerius,
RăspundețiȘtergereFără răutate, sistemul permitea astfel de situații, și aici nu îl critic de fapt pe Marx, până la urmă cred că m-am referit eronat la doctrină, ci la ceea ce era la noi, la ceaușismul în faza terminală. Un prieten de-al meu de la subunitatea de la Baia Dobrogei, maghiar, a fost troznit și umplut de sânge de maiorul lui beat, e adevărat, ăla de frică i-a dat o permisie. Baia Dobrogei era o subunitate izolată și de acolo plecai de maximum două ori acasă într-un an. Cred că acolo nimereau numai cadre militare care făcuseră probleme.
Când am plecat de la brigadă, după perioada de pregătire, la Alexeni, cei doi camarazi ai mie, radiotelegrafiști ca și mine, au avut chef de băutură, vezi Doamne, scăpasem de perioada de instrucție de patru luni. Eu am avut o presimțire, le-am spus să nu bea, am tras numai o dușcă. În noaptea când am ajuns la Alexeni, cel mai băut dintre cei doi a fost băgat la arestul aviației. A fost bătut toată noaptea și pus să taie lemne, în pauze. Când a ajuns în dormitor mi-a arătat vânătăile de forma unor farfurioare de cești de cafea de pe bust.
Mi s-a înscenat o chestie în luna – luna și jumătate petrecută acolo, ca să fiu băgat la arest, tata ținuse de o armă care îi enerva pe băieți. Înainte să intru în arest l-am chemat pe taică-meu la mine, să vină a doua zi. Aveam un briceag ascuns în bocanc și voiam să-l bag în gât primului care da în mine, eram terifiat după ce văzusem ce îi făcuseră colegului, dar și hotărât să fac moarte de om. Am mers singur pe drumul de la punctul de radiolocație la bază, pentru arest, cale de câțiva kilometri. Mă gândeam să mă strecor prin gard și să dezertez, dar atunci m-ar fi așteptat batalionul disciplinar de la Caracal. Am avut noroc din două puncte de vedere:
II. - Maistrul militar de radiolocație inimos care m-a însoțit la arest l-a rugat pe locotenentul de aviație de la arest, de fapt cazarma de gardă (numai aviația făcea gardă), să aibă grijă de mine. Tot el mi se pare a vorbit cu taică-meu să vină a doua zi.
RăspundețiȘtergere- Se pare că murise un soldat de la aviație de inimă. Fusese băgat în arest, era biban, fusese bătut și făcuse infarct. În arest, cu mine, mai erai doi de la ei, de la aviație.
Unul de la aviație, care pusese mai demult ochii pe mine, în seara aia, beat fiind, mi-a șters o labă, care de abia m-a atins. Eu deja îmi duceam mâna la carâmb, ușor. Speriat de ce a făcut, le spusesem că taică-meu e ofițer și vine a doua zi să mă scoată, iar locotenentul lor, un tip cu fața brăzdată de o cicatrice hidoasă (vă dați seama când l-am văzut ce senzație am avut!) le spusese să nu se atingă de mine, după ce vorbise maistrul militar cu ei, m-a luat de umăr și m-a dus la un pat, un am dormit o oră, o oră și jumătate. Era iarnă, în rest am spălat corpul imens de gardă și am dat lustru cu pătura în el, te suiai cu mîinile și genunchii pe pătură și te plimbai așa, lustruind cimentul spălat. Nu, nu râdeau de mine, asta era faza ușoară cu arestații și mai erau și băuți soldații în termen din corpul de gardă, nu mai aveau energie să se distreze. Când a venit tata la mine, dimineața, uniforma mea era neagră de mizerie. Bătrânului i-au dat lacrimile. După nici două săptămâni am fost transferat de la unitatea aia groaznică, în urma unei intervenții.
Acum armata nu mai e obligatorie, pe de-o parte e rău, că era un mediu de călire, pe de altă parte e bine, că nu mai există mediul pentru abuzuri ca acestea descrise de mine.
III. În unitatea de la Greaca unde am ajuns a fost relativ bine. Acolo am stat vreo 11 luni, până la liberare. Maiorul, comandantul subunității, era un ardelean omenos, călcase cu ceva pe bec de-l trimiseseră din Ardeal în Giurgiu. Când era însă vorba de permisii sau de învoiri, dacă nu suna telefonul, plecai doar în concediul de o săptămână sau zece zile, nu mai țin minte exact cât era, pentru maior a da zile de învoiri și permisii era ca și cum ar fi umblat în portofel să scoată bani ca să dea de pomană. Eu plecam în medie la trei săptămâni, la început suna telefonul și pentru mine, apoi tata, tot maior, dar în rezervă, s-a împrietenit cu maiorul meu, îi dădea acestuia cadou benzină, o canistră pe lună, să poată să plece în Harghita, de unde era, cu Dacia personală, maiorul nu avea familia cu el.
RăspundețiȘtergereEu aveam pile până la cer, puteam să nu fac armata, însă am vrut să o fac. După ce am picat la facultate și am irosit banii părinților un an pe meditații, mi-am dat seama că a venit ziua plății. În plus, eu voiam de fapt să fac ASE-ul, dar nu voiam să învăț Congresele :), mă enervau, nu mai voiam să învăț. I-am zis tatălui că vreau să fac armata, nu i-am spus și că nu mai aveam chef de învățat, cred că atunci m-ar fi alergat să mă caftească :)., mama și sora voiau să stau un an închis în casă și să învăț (ei aș! :)) - am mai spus asta. Da, ca un stoic grec, m-am aruncat în întâmpinarea plății, nu am așteptat să mă ajungă ea din urmă :). Familia mi-a aranjat să nu fac amata la Cluj, la Someșeni, unitate de munci, unde aveam repartiție, ci să fiu încorporat la Brigada de radiolocație din comuna Berceni de lângă Ploiești. Pe atunci nu știam că unitatea cu mii de soldați era doar o bază imensă de instruire, că după patru luni noi radiotelegrafiștii plecam în subunități de radiolocație.
IV. Revenind la Alexeni, când m-a văzut ăl bătrânul cu uniforma neagră de murdărie, fără șireturi la bocanci, i-au dat lacrimile. Mi-a zis că el mă reformează. I-am spus: ”Tată, au trecut 5 luni, mai sunt 11, nu mă reforma, mută-mă naibii de aici, te rog”. Mă gândeam că după ce am picat la facultate să întrerup și armata asta ar fi însemnat să fiu un total looser. În plus, am iubit armata, partea de la Berceni, regulamentară, și cea de la Greaca, mai umană decât gaura de la Alexeni.
RăspundețiȘtergereÎn vară am luat un microb, am ajuns la 62 de kg la 1,83, Auschwitz, a venit tata la mine, la Spitalul Militar din București. Aveam febră aproape încontinuu, dar o duceam lejer pe picioare și alergam și după fete în spital (triumful tinereții și al vieții? :)). Iarăși bătrânul voia să mă reformeze (eram ăla micul, cu decretul, mai am o soră mai mare cu 15 ani). I-am spus: ”Tată, fă-mi rost de o permisie lungă. La naiba, mai am doar 7 luni, au trecut 9. Nu plec, îmi place în armată”. În permisia lungă, dată de spital, m-am vindecat. Am ieșit și cu fete. Dar tot Auschwitz eram.
La Alexeni, ca să mă umilească, de fapt, m-au băgat și la bucătărie, să curăț cartofi, să spăl imensele cazane cu aburi și să fac curat în bucătărie, în general. Acolo am avut doi tovarăși mai deosebiți. ”Albă ca zăpada” era hermafrodit, arăta ca piticul cel bleg din basmul cu Albă ca zăpada, era alb alb și avea voce de soprană, nu avea păr pe față. Săracul băiat din Moinești urma să fie operat la Spitalul Militar Central – SMC și apoi reformat. Mai era apoi un băiat care își tăiase ligamentele de la o mână cu toporul, nu putea să se folosească ca lumea de ea. Și el urma să fie reformat. Albă ca zăpada și băiatul cu ligamentele afectate fuseseră luați la număr, ca să suplinească lipsa șmecherilor piloși care își amânaseră armata sau se reformaseră. Și eu aș fi putut să fiu unul dintre acei șmecheri. Nu, nu i-am condamnat pe aceștia și nici nu mi-a părut rău că nu m-am fofilat. Am iubit armata, acolo m-am călit.
Ce am scris pe blogul dvs. despre serviciul militar, text ce conține detalii pe care nu le-am dezvăluit integral până acum, poate ar fi bine să citească și fii-mea, deși, pe de altă parte, mă gândesc că ar fi prea dur pentru ea. Nicu nu vreau să creadă că a însemnat numai asta comunismul, pentru că acesta a avut și trăsături pozitive, nu numai negative.
RăspundețiȘtergereDomnule Bogdan,
RăspundețiȘtergereNe-am abătut mult, mult de la tema discuției. Dar nu acesta-i lucru cel mai rău, ci insistența dv. în a pune semnul identității între niște abuzuri din armată (care, se pare, v-au marcat profund) și... comunism. Abuzurile respective puteau fi și în sclavagism, și în feudalism, și în... Oricum, ele erau abateri de la regulamentul militar. Și eu am făcut serviciul militar timp de un an și patru luni. Am făcut de planton de n ori în schimbul II (căci, nu-i așa, schimbul I și III erau ocupate, deci trebuia ”să aleg” schimbul II), am măsurat lungimea dormitorului cu bățul de chibrit etc. Dar nu mi-a trecut niciodată prin cap că acele abuzuri se întâmplau... din cauza sistemului comunist.
Domnule Valerius,
RăspundețiȘtergereEu nu pun egal între comunism, privit ca un întreg, și ceea ce s-a întâmplat atunci. Nu putem acuza nici doctrina pentru ceea ce până la urmă nu are de-a face cu ea. Eu acuz însă sistemul, indiferent pe ce se baza el, sistemul din ultimii lui ani de existență. Am lăudat realizările, construcțiile, blocurile pentru oameni, fabricile, economia care exista. Acum însă am punctat o trăsătură negativă. V-am vorbit ca unui om care aveți în grijă tineri, care nu sunt departe de vârsta pe care o aveam eu atunci. Aici e vorba de abuzuri grave, de bătăi, de un posibil omor, de amenințări (eram amenințați cu arestul unde se știa că se da bătaie, cel puțin toți noii soldați erau bătuți, eram amenințați ca să prindem Morse, eu acolo am devenit unul dintre cei mai buni radiotelegrafiști de radiolocație din leatul meu, mi s-a dat clasa a II-a, ca ofițerii, în cealaltă unitate și pe bune) și de cadre militare cu mari probleme și în primul rând de lipsurile unui sistem care a permis și favorizat aceste lucruri. Vreau să zic că băieții, după ce a venit ordinul de mutare, au încercat să mă convingă să rămân, se știau vinovați și plecarea mea arăta cu degetul spre ei. Dar ce nu mi-au promis? Școala de gradați, permisii, de parcă eu eram prost. Normal că m-au marcat acele lucruri, nu extrem, dar îndeajuns de mult. Vorbesc de aceste lucruri tocmai pentru că doresc ca ele să nu se mai repete niciodată, în comunism sau în orice alt tip de orânduire. Unul dintre ofițeri, înfricoșat și el de ce se întâmpla pe acolo, proaspăt locotenent de radiolocație, era Emil Străinu, generalul de acum, cu emisiunile de la televizor, care era rudă cu niște prieteni de familie.
”Eu acuz însă sistemul”
RăspundețiȘtergereSistemul nu era identic cu UM respectivă. Tot așa, dacă în familia mea ar exista probleme grave, nu ar fi corect să spun că acele probleme sunt generate exclusiv și integral de sistem.
De ce nu ați raportat abuzurile ?
Dacă ați raportat și nu s-au rezolvat, dacă acele abuzuri erau cu adevărat grave, de ce nu ați apelat la familie, la relațiile despre care spuneți că le aveați ?
De ce nu ați dezertat ?
De ce nu v-ați sinucis, ca ultimă soluție ?
Dacă ați acceptat acele abuzuri, fără să vă opuneți câtuși de puțin, atunci sunteți într-o măsură vinovat.
Prin dv. acele abuzuri au continuat să existe.
Domnule Valerius, sistemul nu era identic cu unitatea respectivă, că doar Alexeniul nu era RSR. Ceea ce exista însă acolo era permis și favorizat de sistem. Era perpetuat de sistem.
RăspundețiȘtergereNu, domnule Valerius, eu nu sunt vinovat de nimic. Singurul vinovat dintre noi doi sunteţi dvs., acum, când luați apărarea unui sistem în greșeală, ştiţi mai bine de ce, nu trebuie să vă spun eu. Dacă totuşi nu vă daţi seama de ce, vă spun eu de ce, aveţi judecata viciată de dogmatism. Tocmai aţi gândit cu el, dogmatismul v-a luat locul atât creierului, cât şi inimii. Păcat. Sper ca această situaţie regretabilă să nu se mai repete în cazul dvs. şi în viitor. Vă dezvălui că am o părere foarte bună despre dvs. în general. Dacă erați corect și nu nedrept, ați fi spus: ”Da, domnule, a fost ceva teribil de rău ce s-a întâmplat atunci, sunteți o victimă ca și alții în situația dvs., sper ca o eventuală societate marxistă să nu mai perpetueze astfel de lucruri rele”.
Eu am făcut ceea ce am putut ca tânăr de douăzeci de ani, eram un supravieţuitor la vârsta aceea şi sunt şi acum, ferească însă sfântul pe cel care e nedrept şi-mi cade în mână şi asta nu e o aluzie la dvs., am plecat de la acel abces și acum pot depune mărturie cât de strâmbă era situația acolo. Ca mine, sunt sigur că aş putea să mai adun câteva mii sau zeci de mii, poate chiar sute de mii. Dacă aş dori asta.
Domnule Bogdan,
RăspundețiȘtergereNu vă înțeleg. Eu nu apăr ce nu-i de apărat. Pot fi de acord cu dv. că sistemul acela justifică violența (lupta de clasă), că din pricina asta au murit și mulți oameni care n-au fost în luptă cu sistemul, dar nu pot pricepe cum sistemul a fost vinovat în cazul pe care l-ați relatat. Recunosc, sunt atât de prost încât nu pot pricepe.
Am fost umilit și eu, am suportat acele umilințe, dar nu mi s-a întâmplat să iau o palmă în armată, deși nu eram acolo decât 15-20 de inși absolvenți de liceu, restul erou cu mai puține studii. Dacă mi s-ar fi întâmplat ceva foarte grav, aș fi încercat să rezolv problema regulamentar, sau l-aș fi bătut pe vinovat, sau l-aș fi împușcat, sau aș fi dezertat.
Bănuiam că sunteți un om dificil. Acum constat că sunteți mai dificil decât credeam. Aveți, probabil, niște traume psihice care vă determină să reacționați așa. Dacă vă face plăcere, spun după dv. că sistemul acela a fost vinovat de tot ce vreți dv.
M-ați indispus, domnule. Lăsați-mă în pace. Și nici nu mai cred în sinceritatea declarațiilor dv. referitoare la mine.
Suntem blestemați, d-le, ca țară și ca omenire. Dacă și numai doi oameni se ceartă pentru fleacuri, cum pot fi rezolvate problemele grave ale omenirii ?
Domnule Valerius, sistemul nu mai avea mecanisme care să funcţioneze bine şi care să prevină umilinţele, bătaia, accidentele şi chiar omorurile în armată. Existau victime inclusiv din rândul soldaţilor care lucrau în construcţii. Unii au murit, pe unii, mai norocoşi, i-am avut colegi de spital. Omul ajunsese în armată să nu mai valoreze mare lucru. Nu o să extind analiza la toate segmentele vieţii sociale.
RăspundețiȘtergereDvs. aţi prins nişte vremuri mai civilizate în armată, eu am prins vremea de pe urmă a sistemului, când era ca un ev mediu întunecat în armată.
Sistemul a pornit frumos, omul - centrul sistemului, apoi centrul a devenit sistemul însuşi, iar omul un mijloc.
Eu nu pun însă semnul egal între marxism şi porcăria care am prins-o în armată, perioada la care m-am referit
Eu sunt un om drept, am prezentat faptele şi judecata mea. Aici nu merg interpretări, circumstanţe atenuante, faptele sunt simple, clare.
Traume psihice? Nu, de ce? Am zis eu că sistemul era rău în totalitate? Nu, şi nici nu cred asta. Dar sistemul, spre sfârşitul lui, era vinovat pentru sălbăticia peste care am dat. O favoriza, o perpetua, sistemul era vinovat pentru că sistemul avea mari lipsuri.
Dacă aţi face o anchetă între cei aproximativ de vârsta mea care au făcut armata, generaţiile să zicem 66-68, vă asigur că v-aţi lua cu mâinile de cap.
Am fost o perioadă victimă în armată, perioada cât am stat la nenorociţii ăia la Alexeni, m-am luptat însă cu sistemul şi l-am învins cu propriile lui arme. Am luat decizii cuminţi, nu dezertare sau alte prostii, şi aşa am ajuns la liman. Dar am dreptul oricând să cer socoteală pentru ticăloşia de care am dat.
Orice problemă poate fi rezolvată dacă suntem politicoşi, calmi şi obiectivi.
În sfârşit iată sursa acceselor de ură şi contestare vehementă a socialismului de care domnul Bogdan este zguduit periodic.Interesant caz de patologie psihologică. Spaima de bătaie din arestul Alexenilor refulată în străfundurile subconştientului s-a sublimat în resentiment faţă de sistemul politic şi social al acelor timpuri, mergând până la negarea şi respingerea esenţei sale ideologice.
RăspundețiȘtergereDacă vă încălzeşte cu ceva vă reamintesc că înainte de război, în regimul burghezo-moşieresc atât de drag unora, bătaia soldaţilor era legalizată de regulamentele militare ale timpului.
Eliminarea acestor practici inumane, profund înjositoare şi umilitoare, scoaterea lor în afara legi a constituit un mare pas înainte pe calea democratizării armatei înfăptuit de regimul democraţiei populare instaurat în 1947.
Desigur mediul cazon este unul dur, bărbătesc în care în ultimă instanţă oamenii se pregătesc să ucidă pentru a nu fi ucişi.
Dacă cineva ar face statistica sinuciderilor din armată, ţinând seama şi de mărimea efectivelor militare, vă asigur că după 1989 şi până la desfiinţarea serviciului militar obligatoriu, s-au sinucis mai mulţi militari în termen decât în toată perioada 1947-1989.
În ce priveşte cazul dvs. aşa cum reiese el din relatările de mai sus nu înţeleg de ce dacă vă consideraţi nevinovat, abuzat, ameninţat, umilit etc. iar pe de altă parte mai şi afirmaţi că "eu aveam pile până la cer..." nu aţi întocmit un raport către conducerea superioară atât pe linie militară cât şi pe linie de partid. Sunt convins că s-ar fi luat măsurile necesare.
Faptul că aţi refuzat să raportaţi evenimentele şi chiar reformarea, mă face să cred că v-aţi dus în armată pentru a vă autopedepsi, pentru a ispăşi o vină, pentru a plăti un eşec cu rezonanţe puternice în inima dvs, probabil cel al admiterii la facultate.
Şi dacă aşa este, nu văd de ce vă mai plângeţi.
Cu cât suferinţa ispăşirii este mai mare cu atât este mai deplină eliberarea de vină.
Stimate d-le Liviu,
RăspundețiȘtergereNu știu ce să fac, să râd sau să plâng când citesc textul dvs. Un lucru pot să spun, însă, după ce l-am citit : dogmatismul dăunează grav gândirii raționale. În plus, nu ați înțeles nimic din tot ce am scris.
Eu probabil sunt singurul nemarxist din jurul dvs. care ia apărarea regimului trecut, cu dreptate, acolo unde e cazul. Eu ură? E tare asta.
Socialism? De unde atâta socialism? A fost o dictatură naționalistă, cea a lui Ceaușescu, o monarhie roșie cu o clasă conducătoare, burghezia proletară , cum a anumit-o dl Valerius. Putem chiar vorbi de o poziție antagonică a aceastei clase în raport cu restul populației și deci și de luptă de clasă, în anii ’80. Dictatura clasei muncitoare? Ei aș!
Aveam douăzeci de ani și mi-am văzut camaradul cu vânătăi cât farfurioarele de cești de cafea pe tot torsul. Bătut de soldații de gardă beți, cu bestialitate. Cum e când vezi asta și când ești amenințat constant și tu cu arestul ? Și nu numai eu eram amenințat, toți din ciclul întâi eram, dar mai ales noi, străinii, veniți de la brigadă. Probabil a existat și un soldat omorât. Pe soldații din gardă beți ca porcii i-am văzut eu însumi la arest, unde am ajuns după ce mi s-a înscenat o chestie ca să fiu băgat acolo. Da, băgam cuțitul în ei, dacă încercau să-mi facă ce îi făcuseră camaradului. Și? Pe urmă? În cel mai bun caz stăteam până la 50 de ani la Caracal, în batalionul disciplinar.
Probabil când am fost transferat s-a făcut ceva vâlvă, deoarece cadrele militare de la Alexeni au insistat ca să rămân acolo. Scopul meu, la 20 de ani, nu era să fac vâlvă mare, să mă lupt cu nesănătoșii de acolo, să-mi atârn tinichele de coadă, ca să fiu persecutat oriunde m-aș fi dus, ci să scap de acolo rapid, să ajung într-un loc unde puteam să-mi termin armata liniștit. Acest lucru s-a și întâmplat. Asta era gândirea mea la douăzeci de ani, pe care o găsesc realistă și corectă pentru acea vârstă. Deci scopul meu nu era penitența. Stați prost nu numai cu judecata politică ci și cu rațiunea în cazul acesta. Scopul meu era să am un loc liniștit și să plec măcar la trei săptămâni acasă. În vara respectivă, de altfel, m-am îndrăgostit și am avut o frumoasă poveste de dragoste, dar deja aici eram la unitatea de unde m-am liberat, unde era mai bine, mult mai bine decât de unde am plecat. Toate au fost roz, îndrăgostit fiind și da, am iubit armata, mai puțin partea sumbră pe care am petrecut-o la Alexeni. Însă, nu poate fi întotdeauna cum vrei tu. Pentru partea de la Alexeni am oricând dreptul să trag la răspundere.
Ce am scris acum va fi privit ca o completare la restul legat de subiectul armată.
P.S. D-le Liviu, mai îmi permit o observație, scurtă. Postarea dvs. cu Sobaru ați început-o bine dar ați derapat într-o propagandă ieftină, jalnică, mai proastă decât media din Epoca de aur. Mai cizelați-vă și dvs., că suntem în secolul XXI. Cu o astfel de propagandă nu veți face mare lucru.
… Să vă mai spun ceva, d-le Liviu, datorită educației mele primită în ceaușism, probabil întotdeauna voi fi adeptul unor elemente socialiste. Poate eu sunt mai socialist decât mulți care se intitulează așa (persoanele de față se exclud).
RăspundețiȘtergereUltimii ani ai regimul ceaușist din anii ’80 nu au fost buni pentru populație, mai puțin pentru așa-numita burghezie proletară. Acest lucru se vedea pregnant în anumite segmente ale societății, unul din ele fiind armata. Și mă refer aici în primul rând la noi cei care am fost soldați în termen în ultimii ani ai socialismului ceaușist (sau a fascismului ceaușist, cum spuneți dvs., și aici este o altă dovadă de inconsecvență a dvs., nu putem numi ceaușismul socialism sau fascism după cum ne vine la îndemână).
Deci, ca o concluzie, nu putem lipi eticheta de brânză proaspătă de vaci pe brânza stricată și aceasta să devină așa cum o descrie eticheta, așa după cum nu este de ajuns ca să etichetăm ca socialism ceaușismul ultimilor ani și prin aceasta gata! să-l achităm de toate hibele.
ÎL PEDEPSIM ȘI NOI PE ADRIAN PĂUNESCU ?
RăspundețiȘtergereVoi crea o pagină de ”Diverse” sau de ”Taclale”, unde să sporovăim pe săturate.
Aici speram să discutăm despre Adrian Păunescu.
Vă rog să copiați, dacă apreciați că e cazul, comentariile care n-au legătură cu tema propusă, după care le voi șterge. Sau le voi transfera la ”Taclale”, dacă mă voi pricepe.
Stimate domnule Bogdan,
RăspundețiȘtergereMi-aţi cerut mai demult să aduc dovezi în sprijinul acuzaţiei pe care v-am adus-o că sunteţi îmbibat de spirit mic burghez până în măduva oaselor.
Iată dovada chiar din gura dvs. “Scopul meu era să am un loc liniştit şi să plec măcar la trei săptămâni acasă…”
Ce vreţi mai crasă mostră de spirit mic burghez.
Şi asta unde ? Da, în armata ţării, sub tricolor, în serviciul militar, unde tinerii mergeau să se instruiască pentru a apăra socialismul şi fruntariile patrie chiar cu preţul vieţii aşa cum jurau.
Acolo vroiaţi dvs. un loc liniştit şi permisii acasă la trei săptămâni, un fel de vacanţă binemeritată după efortul de a pica cu succes examenul de admitere la facultate.
Frumos, foarte frumos!
Şi pentru că în armată aţi fost scuturat un pic din visarea dvs. mic burgheză la Alexeni, v-aţi speriat niţel de vicisitudinile arestului, aţi dat de greu pe româneşte dar l-aţi chemat repede pe tăticu să vă rezolve problemele, aţi tras concluzia “logică” că sistemul socialist condus culmea de rudele dvs. , e drept depărtate dar totuşi rude, este de vină şi trebuie să plătească. Comportament şi gândire tipic mic burgheză cu uşoare tente ţărăneşti.
Socialismul nu s-a prăbuşit datorită antagonismului dintre clasa muncitoare şi nomenclatură aşa cum eronat afirmaţi ci datorită milioanelor de mici burghezi ca dvs. care nu urmăreau altceva decât să stea liniştiţi şi să încaseze salariul. Numai că prin prăbuşirea socialismului au scăpat de dracu şi au dat peste ta-su. Capitalismul îi va pedepsi pe toţi aceşti zgârie-brânză cu proletarizarea
Domnule Florian Liviu,
RăspundețiȘtergereAm văzut că domnul Bogdan v-a răspuns în (pe) blogul dumnealui.
http://bogdanjournal.wordpress.com/
(transcriere)
RăspundețiȘtergereDomnule Liviu,
Sunt un om care a citit istorie, și o să spun încă o dată ce am mai spus: fără sprijinul logistic al americanilor și al englezilor Rusia ar fi fost învinsă. Stalin a avut însă niște reale calități de conducător, a știut să-i mobilizeze pe rușii lui (a folosit la maximum forța pentru asta) și i-a păcălit la masa tratativelor pe occidentali.
Fără ruși, da, nu i-am fi avut pe Dej și Ceaușescu, care i-au ”iubit” însă enorm pe ruși. Dacă era după ruși ar fi trebuit să rămânem o țară agrară și să fim furnizorul lagărului, nu mai vorbesc de cât ne-au furat cu sovromurile. Singurul moment benefic în relația cu rușii a fost atunci când i-a cărămbănit Dej, care pentru asta a plătit cu viața.
Naționalismul, d-le Liviu, știți și dvs. asta, e principalul dușman din interior al comunismului, se opune caracterului agregator al acestuia. Dacă și dvs. îmi vorbiți de naționalism, o să încep să cred că ne îndreptăm amândoi spre fascism.
Sincer, nu știu acum care ar fi soluția cea mai bună pentru țară. Cu realism văd însă că e foarte rău. Dacă poporul ar vrea socialism, nu m-aș opune la asta.
29 noiembrie 2010, 23:08
(transcris)
RăspundețiȘtergere”fără sprijinul logistic al americanilor și al englezilor Rusia ar fi fost învinsă”.
Tot așa, fără eforturile Rusiei, americanilor și englezilor nu le-ar fi fost ușor. Dacă Hitler n-ar fi decis atacarea URSS altfel s-ar fi scris istoria. Presupunând că Hitler era un bun cunoscător al istoriei militare, este surprinzător că nu a învățat din pățania celuilalt mare aventurier al istoriei, Napoleon I.
30 noiembrie 2010, 17:03
(transcris)
RăspundețiȘtergereLa mulți ani, d-le Valerius! Un An nou Fericit!
Mulțumesc, domnule Bogdan.
RăspundețiȘtergereSă aveți parte de tot ceea ce vă doriți.
Cum se explică faptul că articolele mele nu mai au formatarea pe care le-o dădusem ?
RăspundețiȘtergereAcum nu mai au decât cap și coadă. Arată oribil, îți paralizează orice dorință de a le citi.
Nu știu dacă nu a fost afectat și conținutul.
(mesaj transferat)
RăspundețiȘtergereDomnule Valerius,
Deși m-am comportat creștinește și am răspuns la urarea d-lui Nanu de Crăciun, nu am nimic personal cu d-sa, este exclusă întoarcerea mea pe forum, la dumnealui. Vă scriu pentru că vă respect, nu aș vrea ca faptul de a nu vă răspunde, dacă dvs. vă veți mai adresa mie acolo în viitor, să îl luați ca pe o lipsă de politețe din partea mea.
Mi-aduc aminte că v-am povestit destul de rezumativ ce s-a întâmplat când am părăsit ultima oară forumul Nanu. Nu o să mă mai repet. Cert este că pentru mine, personal, a scrie acolo ar însemna timp irosit și tocare de nervi. N-are sens, viața e prea scurtă. Scriu însă cu plăcere la dvs., la mine, la dl Florian și în oricare altă parte, până la urmă. Nu am nicio părere de rău că nu mai scriu pe forumul Nanu, ci din contră, am toate părerile de bine că nu mai fac asta. Pentru mine acolo nu mai e un mediu prielnic. Epoca de aur, cea a Forumului Pruteanu, a murit, iar forumul Nanu e un loc din care eu nu mai fac parte şi nici nu o să mai pot face parte vreodată. S-a terminat.
3 ianuarie 2011, 19:00
Cum doriți. Eu sunt răzgândac.
RăspundețiȘtergere(mesaj transferat)
RăspundețiȘtergereDomnule Stanescu, apreciez ca ati inaintat o scrisoare deschisa d-lui presedinte evidentiind proasta calitate a guvernarii si a ''planurilor'' acesteia. Degeaba dv acuzati conducerea acestei tari daca altii tac, degeaba se depun motiuni de cenzura daca nu sunt votate, degeaba se initiaza ''suspendari'' prin parlament, daca aceste lucruri nu pot fi si obtinute. Presupun ca dv nu l-ati votat, dar au votat altii. Suspendarea lui Basescu Traian din functia de presedinte din anul 2007 nu a reusit sa induca in randul cetatenilor acel sentiment de frustrare la adresea acestuia, nu ca fiinta umana, ci ca om politic. Sunt convins ca T.B. a candidat la functia de presedinte al tarii mai mult din plictiseala, nici in visele lui cele mai optimiste nu se vedea in aceasta functie. In aceasta pozitie, cea de prim om al statului, ii place foarte mult, desi el nu se pricepe sa faca nimic in folosul tarii. Vinovati pentru situatia din tara suntem si noi, cei care l-am votat.
E timpul sa ne resemnam, voit sau nu, tara se duce de rapa. nu mai exista nicio scapare, emigrarea? unde? toti ne gonesc...
La multi ani d-le profesor! Sa aveti un an bun, plin de realizari
3 ianuarie 2011, 10:18
@sfeteacristian
RăspundețiȘtergere”E timpul sa ne resemnam, voit sau nu, tara se duce de rapa.”
Nici nu știi cât mă întristează să citesc de la tine, om tânăr, un astfel de mesaj. Înseamnă că într-adevăr e grav ce se întâmplă în țara asta.
Eu cred că, totuși, trebuie să luptăm pentru dreptul nostru la o viață omenească, decentă. Speranța moare ultima !
Mulțumesc pentru urare.
Vă doresc și eu ca noul an să vă aducă bucurii !
(mesaj mutat)
RăspundețiȘtergereÎn continuarea mesajului de meu de ieri:
Da, motivul pentru care am plecat noi, eu și cu Sorina, după cum spuneam în trecut, a fost legat de comportamentul binomului format din Dl Nanu și Lexia. Din păcate, lucrurile s-au petrecut de o așa natură încât nu s-a mai lăsat loc pentru a se continua nici activitatea mea forumistică și nici a Sorinei (zic eu, de bună-credință) pe forumul d-lui Nanu. Spun asta în condițiile în care recunosc reale calități ale d-lui Nanu, de exemplu sunt conștient că acesta este un bun profesionist în IT, forumul este bine realizat, și că dl Nanu este un bun naționalist.
Parcă în chip de confirmare a ceea ce spuneam vizavi de nervi tocați pe forumul Nanu – dar și de timp pierdut – vine mesajul drei/dnei cu vârsta cuprinsă între 20-45 de ani, dra/ dna Lexia/ Thea, mesaj cu nr. 8350. Da, eu am înțeles gluma din mesajul dvs. și am mai înțeles mai ales faptul că ați parat în mod glumeț și spiritual un atac la adresa mea, lucru pentru care vă sunt recunoscător și vă mulțumesc. Deși nu se punea problema de a mai reveni, vedeți că s-a mai adăugat un motiv în plus la motivația mea, din păcate.
4 ianuarie 2011, 12:04
Domnule Bogdan,
RăspundețiȘtergereLumea este așa cum este și ca dânsa suntem noi.
Acesta-i fostul nostru coleg de forum (horia) ?
http://www.criticatac.ro/2741/elinor-ostrom-premiul-nobel-trecute-sub-tacere/
(Comentariul de la 3 ianuarie 2011 la 14:53, are un H în față)
Urmând linkul de acolo, se ajunge aici:
http://blogvocabular.wordpress.com/
Nu pot să-mi dau seama. Probabil nu este. Un indiciu în acest sens, că nu e, ar fi acela că nu este înjurat deloc Băsescu, iar un altul ar fi acela că cratima nu are un articol distinct. :)
RăspundețiȘtergereAți făcut cu ochiul...
RăspundețiȘtergere... Și nu sunt nici referiri negative la regimul trecut. A zice ceva bun de comunism față de Horia (cred că așa mi l-am făcut dușman pe Horia) era echivaent cu a flutura capa de culoare roșie în fața ochilor taurului, la coridă.
RăspundețiȘtergereȘi totuși nu exclud că...
RăspundețiȘtergereInteresul față de problemele de lingvistică, declarația că nu este specialist în domeniu, numele scris cu inițială mică (horia)...
Este posibil, pe de altă parte, dacă ținem cont de ceea ce spuneți.
RăspundețiȘtergereDomnule Valerius,
RăspundețiȘtergereSă citiți, vă rog, ce s-a mai scris la mine, la ”Ceaușescu și Păunescu - remember”. Pe blogul meu vin tot felul de loaze care mă fac comunist. Cred că până la urmă, eu, mic-burghezul, o să devin prin adopție marxist. :)
M-ați făcut să râd ! Nu prea țineți ”la tăvăleală”. Nu știați că-i mare ”Grădina Domnului” ?
RăspundețiȘtergereDacă nu vă place să comenteze orice oligofren, de ce nu setați blogul pe moderare permanentă a comentariilor ?
A, nu, îi las să scrie și dacă sunt măgari le șterg mesajele, asta îi oftică mai tare. :)
RăspundețiȘtergereCu ocazia asta am găsit un interviu cu Ioan Toma, ultimul secretar CC al UTC, succesorul lui Nicu, în care acesta vorbește de Ceaușescu, Iliescu și Mihai Răzvan Ungureanu, și, bineînțeles, de Nicu. Am postat un articol în acest sens.
”Mulţumesc gazdei, domnului profesor Valerius, pentru poziţia justă şi echilibrată pe care a luat-o vizavi de atacul pe care l-aţi declanşat la adresa mea.”
RăspundețiȘtergereDomnule Liviu, vă zic cum zic și americanii când nu sunt înțeleși: ”Hello, Earth, do you hear me?”.
Acela nu a fost nici un atac. Ar trebui să (re)citiți ultima mea postare de la secțiunea ”Atitudini”, de la postarea cu pricina a d-lui Valerius, legată de rolul filosofului.
Deși nu credeți, eu chiar sunt un admirator al stilului dvs. – cum să-i zic, proletcultist, marxist-leninist?
Acum am înțeles, în urma citirii ultimului dvs. articolul, că acesta este un stil adoptat, voit. Păi sunteți o perlă rară, nu mai cunosc pe nimeni să scrie așa. În plus, mi-aduceți aminte de Tovarășul, la care țin.
Să vă spun ceva:
1) Eu sunt proletar, chiar dacă cu guler alb, deci suntem de aceeași parte a baricadei.
2) Chiar dacă vi se pare că am o mentalitate mic-burgheză – o eroare din partea dvs. – vă spun că sunt un om cinstit și uman și că ar avea de câștigat un partid comunist cu cineva ca mine
3) Păstrați-vă forțele pentru lupta cu imperialismul. Păi ce faceți, în afară de faptul că este o eroare, dvs. vă irosiți energia luptând cu mine, care fac parte din clasa muncitoare?
Ce părere aveți de tevatura cu evacuarea, cu Vadim?
RăspundețiȘtergereDomnule Valerius,
RăspundețiȘtergereMai am o problemă. Cândva, la începutul forumului Nanu, dvs. ați dezvăluit faptul că scopul dvs. principal este de a propaga ideile filosofiei de care sunteți animat și anume marxismul. În mod similar, deși scopul meu principal nu este de a face cunoscută istoria națională, încerc, când am ocazia, să vorbesc despre aceasta.
Bun, legat de cele mai de sus, mi-a venit în minte o întrebare și anume ce impact are ceea ce scriem noi, de exemplu eu, dvs. și dl Liviu?
Eu cred că impactul este foarte mic. Dacă este să luăm cazul nostru, al celor trei, putem spune că avem măcar 50 de cititori diferiți care se uită de mai multe ori în decursul unui an peste ceea ce scriem pe blogurile noastre? Eu nu cred.
Chiar și cele mai citit blog nu cred să aibă mai mult de o mie – două de cititori diferiți, care să citească cât de cât regulat ceea ce scrie posesorul blogului pe blogul său.
Până la urmă, se pare că tot televiziunea rămâne cea mai bună armă de propagandă, acum, în secolul XXI, după ea clasându-se presa.
Pentru domnul Bogdan,
RăspundețiȘtergereDespre episodul cu Vadim nu pot spune altceva decât ceea ce este pe multe buze: un conflict cu motivație politică, prin care, din păcate, din nou, imaginea lui Vadim ca om politic a fost afectată negativ, din cauza temperamentului lui coleric (”soluția” cu aruncatul apei în fața interlocutorului a folosit-o și fostul luptător ajuns membru PRM, nu-mi amintesc acum cum se numește, parcă Marinescu).
Pentru domnul Bogdan
RăspundețiȘtergereDv. puneți o problemă pentru discutarea căreia consider că merită să inițiați un spațiu adecvat în (pe) blogul dv.: ”mi-a venit în minte o întrebare și anume ce impact are ceea ce scriem noi, de exemplu eu, dvs. și dl Liviu?”
Cred că acolo ar fi un loc mai demn decât aici, la ”Taclale”.
Vadim este diabetic, sora mea, care este asistentă medicală, i-a făcut de câteva ori injecții cu insulină. Diabeticii, din cauza bolii, sunt predispuși la atitudini colerice. Acum, Vadim zice că s-a vindecat cun tratament chinezesc ...
RăspundețiȘtergereEste bună sugestia, o să transfer subiectul cu impactul la mine pe blog.
... M-am prostit,:) sora mea nu i-a făcut injecții cu insulină lui Vadim - asta e, le mai confund și eu,nu sunt din branșă - ci a fost la el acasă și i-a recoltat sânge pentru analize.
RăspundețiȘtergereLumea e mică. :)
Ce mai faceți, d-le Valerius? Cum o mai duceți? Maică-mii i-au luat 200 de lei la pensie.
RăspundețiȘtergereDomnule Bogdan,
RăspundețiȘtergereCu cât înaintez în vârstă, îmi pun tot mai intens problema sensului vieții mele.
Constat, cu tristețe, că am adunat prea puține pietre pentru templul meu (în înțelesul și cu vorbele lui Blaga). Conștientizez că una dintre cele mai mari greșeli ale mele a fost amânarea. Mult timp m-am autoînșelat spunându-mi că amânarea are, în cazul meu, sensul pe care Ralea i-l acordă în valoroasa lui lucrare ”Explicarea omului”, acela care îl ridică pe om în raport cu animalul prizonier al lui ”hic et nunc”. Am ajuns la concluzia amară că amânarea a fost de cele mai multe ori în sensul atribuit de un alt mare spirit, Titu Maiorescu: ”amânarea este hoțul timpului”.
Acum încerc să salvez ce se mai poate salva. De exemplu, mă străduiesc să fac și eu puțină lumină în această epocă de întunecare manipulatoare și să contribui la formarea personalităților nepoților mei; în măsura în care ei (și părinții lor) nu mă percep ca pe o relicvă.
Domnule Valerius,
RăspundețiȘtergereEu, cu sinceritate, vă admir marxismul umanist. Este adevărat, poate nu sunt mereu de acord cu dvs.., dar admir țelul dvs., o societate având la bază principiile echității și ale umanismului.
Cred că ați făcut mult pentru marxism, ați luptat frumos. Eu, de exemplu, fără dvs. și fără dl. Liviu nu aș fi încercat să studiez marxismul. Poate aș fi zis precum ceilalți, așa cum a fost îndoctrinată majoritatea, că marxismul este demonic, iar democrația vestică și capitalismul sunt binele, albul. Am înțeles însă că orânduirea comunistă românească de până în 1980 a avut o componentă umanistă fantastică, s-a construit fantastic, cu poporul și pentru popor (și de construit s-a construit în același ritm și după, deși componenta umanistă s-a cam pierdut pe drum) și că toate guvernările postdecembriste sunt profund antinaționale.
Admir și lupta d-lui Liviu, pe de altă parte, deși nu suntem de aceeași părere în privința lui Stalin.
În definitiv, dvs., amândoi, în România, sunteți niște Don Quijote, niște luptători idealiști într-o mare capitalistă nemiloasă.
Vorbind de amânare, ce proiecte mai importante regretați că nu le-ați început sau finalizat?
Cu sensul vieții e mai simplu cu noi creștini, noi vrem să ajungem în Rai, în apropierea Mântuitorului. Însă și dvs. ați avut o viață exemplară, d-le Valerius, și nu văd de ce nu ați ajunge acolo. Sper, cu toată sinceritatea, ca și dl Liviu să ajungă acolo, deoarece mi-e simpatic.
” Poate aș fi zis precum ceilalți, așa cum a fost îndoctrinată majoritatea, că marxismul este demonic, iar democrația vestică și capitalismul sunt binele, albul.”
RăspundețiȘtergereAți surprins esențialul. Drama mea este (v-am mai spus asta) că sunt implicat profesional în acest proces de îndobitocire, mă fac vinovat prin colaborarea cu sistemul care creează ”omul nou”. În școală, ca profesor, nu-mi pot permite libertatea pe care mi-o permit aici. Acolo trebuie să fac ceea ce-mi cere sistemul.
” Vorbind de amânare, ce proiecte mai importante regretați că nu le-ați început sau finalizat?”
Nu pot să spun. Ar fi ca și cum aș vorbi despre niște boli care țin de intimitate.
Stimate d-le Valerius,
RăspundețiȘtergereCred că este o situație foarte grea pentru dvs. Am însă două mențiuni: :)
- Trebuie să ne câștigăm existența, să asigurăm traiul nostru și al familiei noastre
- Nu știu în afară de Filozofie ce materii mai există acum în liceu care ar cădea în aria specializării dvs, nu mă pricep, nu mai sunt în temă cu ce e acum. Deoarece fii-mea a făcut meditații la filosofie în ultimul an de liceu, am citit și eu din manualul de clasa a XII-a, uneori lecții întregi. Nu mi s-a părut totuși a fi politizat sau dacă a fost, a fost politizat la un nivel minimal, aceasta este însă doar părerea unui neofit. Partea de marxism este foarte scurtă, într-adevăr, nu este prezentată cum trebuie, dar, din ceea ce mi-aduc aminte, nu există o parte în care marxismul să fie făcut cu ou și cu oțet.
... De îndoctrinarea la care mă refeream mai sus, în opinia mea, se face vinovată în primul rând mass-media, aceasta este instrumentul fundamental (și diabolic) de îndoctrinare.
RăspundețiȘtergere” Deoarece fii-mea a făcut meditații la filosofie în ultimul an de liceu, am citit și eu din manualul de clasa a XII-a, uneori lecții întregi. Nu mi s-a părut totuși a fi politizat”
RăspundețiȘtergereAm mai scris pe tema asta, poate chiar aici, în paginile mele.
De exemplu aici am mai discutat pe această temă:
http://www.info98.ro/nanu/forum/index.php?caz=23&idUtilizator=12&pagina=8
O, tempora, da, acum mi-am adus aminte, au trecut doi ani.:)
RăspundețiȘtergere”Educație antreprenorială” și ”Economie”, da, aici trebuie să se cânte partitura economiei de piață, a liberei-inițiative triumfătoare prin comparație cu ”greoaia” economia centralizată marxistă (în afară de faptul că am ajuns colonie mare lucru nu a făcut economia de piață la noi, în schimb cât a construit poporul român în ceaușism!).
Domnule Valerius, acum înțeleg ce tragedie antică trăiți! :)
Să fie asta singura dvs. problemă și în rest să fiți sănătoși dvs. și familia dvs.!
”Pace ție, cititooooruuuleee...!”
RăspundețiȘtergereDoamne-ajută ! (vorba marxiștilor)
Da :), mi-am permis să preiau acest cel mai recent dialog al nostru, d-le Valerius, și să-l postez pe blogul meu, cu o scurtă mențiune.
RăspundețiȘtergereDomnule Valerius,
RăspundețiȘtergereLa ultima postare a d-lui Liviu, de pe blogul său, v-am rugat pe dvs. și pe dl. Liviu să mă ajutați să-mi clarific niște concepte ce țin de doctrina marxistă.
... V-am scris ceva pe e-mail.
RăspundețiȘtergereAți văzut filmul lui Ujică? Eu l-am văzut și cred că merită văzut.
RăspundețiȘtergereMă bucur tare mult că v-am regăsit!
RăspundețiȘtergereSper ca reîntâlnirea noastră să fie de bun augur.
Deocamdată sunt foarte nepriceput în a scrie pe bloguri (şi nu numai).
Am încercat să scriu în world şi să copiez/postez în caseta destinată articolului sau comentariului pe blog, dar nu am reuşit. Primesc următorul anunţ: Postarea nu a fost salvată din cauza erorilor din formular.
Sper, Speranţa să fie Victoria.
Cu consideraţie,
Traian Ioan
Domnule Traian Ioan,
RăspundețiȘtergereBine ați venit.
Vă rog să renunțați la ”antijidanism”. Consider că expresia asta este nedreaptă, tot așa cum ar fi nedrepte expresiile ”antiromânism” sau ”antivalahism”.
Domnule Bogdan,
RăspundețiȘtergereAm reușit să văd filmul ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”. Într-adevăr, merită să fie văzut.
Deși consider că cronica d-lui Liviu acoperă cam tot pentru ”Autobiografie”, o să scriu și eu câteva cuvinte zilele acestea.
RăspundețiȘtergere@ Valerius, 23 ianuarie 2011, 11:21
RăspundețiȘtergereDacă aş ţine seama de ce-mi recomandaţi dvs. ar însemna să ignor ceea ce ştiu eu; să mă întorc la credinţe.
Dvs. aveţi multe credinţe pe care le consideraţi adevăruri, ca toţi profesorii, de altfel, şi absolut, toţi filosofii.
"Antijidanism", este blogul meu pe care vreau să-l folosesc la maxima-i valoare tehnică (pe care nu i-o cunosc, deloc, încă) în lupta împotriva jidanilor care ne-au umplut ţara şi ne jefuiesc.
Dacă aţi fi intrat pe blogul meu aţi fi aflat că „jidan” nu înseamnă „evreu”. Această sinonimie dintre „evreu” şi „jidan” este insinuată de jidanii evrei, în lupta lor împotriva adevărurilor care-i desconspiră.
Efectul Moise, nu s-a manifestat numai la neamul ales evreiesc, ci la toate neamurile. Toţi semidocţii popoarelor au observat că dacă se manifestă cu curaj şi chiar orăznicie, ca oameni aleşi, ajung în fruntea bucatelor.
Jidanilor nu le pasă de turmă, de gloată, de demo-.
Trebuie să învăţăm din istorie, ca să n-o repetăm!
Hitler a vrut să distrugă poporul evreu. Ce a cerut Creatorului aia a primit. Hitler a greşit prin cererea lui. Noi trebuie să învăţăm că nu poţi distruge ce a fost întemeiat de către Creatorul Pământului şi al nostru cu tot ce-i sub soare. În schimb putem distruge puterea jidanilor existenţi în patria noastră, care vor a ne desţăra şi a ne jefui.
Jidanii nu sunt opera Creatorului Real Iehova; Jidanii, tuturor naţiunilor sunt opera efectului Moise; Opera omului jidan, Moise şi a celorlalţi doi, Isus Cristos şi Mahomed.
Proverbul românesc defineşte termenul, „jidan”, cât se poate de bine: „Hoţul neprins, e negustor (om) cinstit!”
Fiţi, vă rog, foarte atenţi la ce vă scriu! Eu, Traian Ioan, scriu numai ceea ce ştiu că este adevăr.
Nu am nevoie de aplauze, de slavă.
Am nevoie de judecată, pentru că numai prin judecată descoperim Adevărul Creaţiei, Alternativă la Religii...
Domnule Traian Ioan,
RăspundețiȘtergereDacă nu vreți să renunțați la ”antijidanism”, aici, în spațiul meu, înseamnă că suntem incompatibili. Nu-mi e plăcut să v-o spun, dar va trebui să vă cenzurez mesajele.
Stimă pentru cel care a descoperit Adevărul Creației.
Îmi pare rău domnule Valerius,
RăspundețiȘtergerecă nu ştiţi, că numai proştii cred.
Pentru a afla un Adevăr, nu mergi la biserică, la Sediul Partidului sau la sfatul filosofilor unde, numai aplauzele sunt acceptate, credinţa fiind suficientă.
Eu, Traian Ioan, pătorul nebun, sunt în căutarea celui căruia Creatorul Iehova i-a spus: "Ia şi uneltele unui păstor nebun!"
Am înţeles că nu sunteţi dvs. cel căutat, aşa cum nu a fost nici cel care transforma Steaua lui David în Zvastica lui Hitler şi invers.
Nu mi-a plăcut niciodată cenzura, rămâneţi cu ea. Selectaţi-vă numai aplauzele. Dar rămâneţi pe loc, de progres au parte numai cei care acceptă judecata.
Numai proştii îl ascultă pe Isus Cristos când le spune: Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi; căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi. (Matei 7:1, 2)
Vă las cu credinţele dv. Voi continua căutarea spre binele naţiei mele şi, evident al dv. care-mi sunteţi frate prin aceeaşi ţărână din care suntem făcuţi.
Traian Ioan
Ce să facem, domnule Traian Ioan ? Trăim și noi, ăștia proști, pe lângă cei deștepți. Dar stați liniștiți, că nu trăim zilele dv.
RăspundețiȘtergereDe ce nu acceptaţi, oare, dialogul?
RăspundețiȘtergereDe ce folosiţi cenzura?
Nu cumva pentru că nu ştiţi ci doar credeţi că ştiţi?
Domnule Valerius, v-am scris o scrisoare dechisă pe blogul meu. :)
RăspundețiȘtergereNu mă tem de dialog, pentru că, atunci când e cazul, știu să spun și ”nu știu”.
RăspundețiȘtergereV-am șters mesajul anterior pentru că ați revenit cu ”antijidanism”.
Dacă vreți dialog, renunțați la acest termen, pe care îl consider nedrept. Dacă nu renunțați, vă voi șterge mesajele.
Domnule Valerius Stănescu,
RăspundețiȘtergereEu, Traian Ioan, ştiu că sunt prost, spre deosebire de restul lumii, fapt pentru care nu mint, ca să nu mă încurc în minciuni ca jidanii.
Cine-i Valerius?
Valerius spunea...
Ce să facem, domnule Traian Ioan? Trăim și noi, ăștia proști, pe lângă cei deștepți. Dar stați liniștiți, că nu trăim zilele dv.
Nu din cauza zilelor mele sunt îngrijorat domnule profesor. Îngrijorat sunt că nu găsesc românul acela mai puţin prost decât mine, care să-mi spună ce ştiu greşit.
Ce să faceţi?
Să gândiţi, să judecaţi pentru a afla Adevărul cu care să înlăturaţi minciuna din lume şi odată cu ea credinţa. Nu prin împletire de vorbe preţioase şi frumoase se află un adevăr. Nu prin aprobări, aplauze, reciproce aflaţi un adevăr. Prin aprobări şi aplauze reciproce faceţi o credinţă, un partid, o credinţă exploatată, o religie. Judecaţi-mă cum vă judec eu ca să ne corectăm, să înceteze credinţa şi minciuna în lume.
Ştiu că vă interesează foarte mult traficul pe saiturile dv. de aceea postez în speranţa că-mi demonstraţi că puţinul pe care-l ştiu este greşit.
Nu am nevoie de aprecieri la adresa persoanei mele pentru că ştiu cum sunt.
Pe saitul meu am scris ceva care ar putea fi stupid, arătaţi-mi stupiditatea, aici pe saitul dv.
Această postare a fost ştearsă de pe "Taclale". Proprietarul, Valerius Stănescu, este profesor de filosofie la un liceu din Slobozia, Judeţul Ialomiţa. Participă cu osanale pe diferite saituri de împletire de cuvinte pentru îmbrobodit prostimea. Ne-am cunoscut acum câţiva ani pe Forumul Profesorului George Pruteanu, care descoperise echivalenţa dintre Zvastica lui Hitler şi Steaua lui David.
Sub acelaşi nume am mai postat rândurile de mai sus şi le-aţi şters, le-aţi şters pentru că nu le-aţi înţeles.
Domnule Valerius,
RăspundețiȘtergereAveţi un mesaj semnat "un membru PC(N)" pe blogul meu, la postarea cu partidul condus de dl Ungureanu ( http://bogdanjournal.wordpress.com/2011/02/03/1134/#comment-609 ).
Am şi eu unul, la aceeaşi postare, semnat în numele partidului.
PS IP-ul la ambele mesaje este acelaşi, de Suedia, iar e-mailul este tot acelaşi: partidulcomunistilor.orgemail@yahoo.com.
RăspundețiȘtergereV-am adresat o întrebare deschisă, dvs. și d-lui Liviu, la ultima mea postare, cea despre Orientul Mijlociu, de pe blogul meu. O seară bună! :)
RăspundețiȘtergereDomnule Bogdan,
RăspundețiȘtergereV-am scris un comentariu, datat pe blogul dv. ”22 februarie 2011 la 12:35 AM”. Când intru în spațiul blogului dv., înaintea comentariului meu mi se comunică în scris: ”Comentariul tău e în așteptare”. Constat că, deși scris după al meu, comentariul domnului Florian Liviu a devenit public. Nu știu exact ce se întâmplă.
Pentru mine cel mai important lucru este să știți că am răspuns invitației dv.
Continuare
RăspundețiȘtergereComentariul meu la articolul dv.”Orientul Mijlociu arde?” era:
”Nu sunt bine informat cu privire la răzmerițele la care vă referiți. Nici nu am motivație pentru a obține informație; îmi ajunge experiența Marii Păcăleli din 1989. Cred că aveți dreptate când vorbiți de similitudini. Mi-e lehamite de răscoale de felul acesta, în care se amestecă naivi (unii chiar tâmpiți) și cu ”acoperiți”. Gloate alcătuite din indivizi care cred că fac istorie, când de fapt nu sunt decât marionete; vor să strice, dar nu știu ce se va pune în locul celor stricate.
Un interlocutor bine informat ar putea fi pentru dv. ”conu Mișu”:
http://conumishu.wordpress.com/
Și, desigur, domnul Florian Liviu.
http://anticapitalism2.blogspot.com/
Amândoi, spre deosebire de mine, care sunt bolnav de lehamite, sunt entuziaști, cred că gloatele acelea vor ucide Hidra Mondială.”
Test 2
RăspundețiȘtergereImi cer scuze, d-le Valerius, dar nu mă mai pot conecta cu contul de google, blogspotul îmi dă încontinuu mesaje de eroare și atunci încerc alte variante.
RăspundețiȘtergereV-am scris pe e-mail.
RăspundețiȘtergereTest
RăspundețiȘtergereAveți un ”admirator”, pe dl bobby cel antiromân: http://anticapitalism2.blogspot.com/2011/07/lupta-lui-stalin-pentru-democratie-2.html, a se vedea comentariul din 31 iulie, ora 19:22.
RăspundețiȘtergereAm citit. Îi place să se joace cu vorbele. M-a etichetat ca „persoană cu vederi fascistoide” !
RăspundețiȘtergereAm următoarele concluzii:
1. Numitul „bobby” are o fobie evidentă faţă de români, românism.
2. Spune un neadevăr cu referire la polemica mea cu domnul Florian Liviu. Domnul Liviu n-a „declarat rezolvarea problemei basarabene din 1940 drept o abatere de la dreptul international”, ci, fiind un om de calitate, a recunoscut în final că trebuie să aplice aceleaşi principii ale sale atât cu referire la atacarea URSS de către armata română la ordinul lui Antonescu, cât şi cu privire la anexiunile teritoriale înfăptuite de URSS în detrimentul României prin ameninţarea cu folosirea forţei.
3. Amicul nostru este incoerent. În acelaşi paragraf scrie:
a. „Sa fim seriosi: istoria si politica nu sunt matematica... in aceste domenii nu exista adevar (The Truth™)”;
b. „legitimatea solutiei fiind demonstrata de altfel de profesorul Malbone Graham in The American Journal of International Law” (are în vedere „legitimitatea” anexării teritoriile româneşti de către URSS).
Păi dacă în istorie şi politică nu există adevăr, cum mai poţi vorbi despre „demonstraţie”?
Domnule Bogdan, dv. ştiţi câte resurse am irosit eu în discuţii cu Dan M., horia, Quetzalcoatl ş.a., mânat fiind de speranţa că vor admite nişte concluzii logice. Dar n-a fost să fie. De aceea n-am de gând să mai mă implic în discuţii cu astfel de oameni.
Domnul Florian Liviu mi-a dovedit că este om de calitate, admiţând acea concluzie logică.
Dl bobby cred că nu este român, cred că are origini evreiești, d-sa are o adevărată slăbiciune față de evreii bolșevici.
RăspundețiȘtergereNu era rău, chiar dacă nu înaintați în polemică, să postați pe blogul d-lui Liviu textul de mai sus, care are o argumentație pertinentă.
Lăsaţi-l în plata Domnului. Cred că face parte din categoria oamenilor care ţin morţiş să fie băgaţi în seamă.
RăspundețiȘtergereAveți dreptate aici.
RăspundețiȘtergereAţi fost magistral cu societatea capitalistă alienantă, care o împinge pe Sorina să-şi caute refugiul în jocuri!
RăspundețiȘtergerePână la urmă, societatea asta românească o să facă un comunist din mine, o să mă întoarcă la origini!
PS Dacă o să devin comunist, voi fi unul naţionalist sau fascist, cum zice cineva! :)
Se întâmplă ceva cu doamna Sorina. Nu neapărat sau nu doar în sensul exprimat de mine în mesajul la care v-aţi referit. Poate că o fi şi din cauza vârstei. În cazul meu, trecerea în o nouă etapă a vieţii este însoţită de trăirea unor probleme existenţiale.
RăspundețiȘtergereDa, cred că putem vorbi de efectul vârstei, dar cred că în cea mai mare măsură putem vorbi de efectul societății noastre sălbatice asupra individului, presiunea este imensă - economică și psihologică.
RăspundețiȘtergereSă intraţi pe blogul d-lui Liviu, a pus o poză în care apare şi dumnealui. Ce plete are! Eu, cu tunsoarea mea scurtă, arăt mai comunist decât d-sa! :)
RăspundețiȘtergereMulţumesc, domnule Bogdan. M-am uitat de multe ori la poza aceea şi n-am observat ce scrie sub ea !
RăspundețiȘtergereDe-acum (sau de mai mult timp ?) domnul Florian Liviu are şi poză în dosarul de urmărire.
Îmi amintesc, forumistul Barbarul (?) făcea ironii referitoare la presupunerea mea că ăştia, care nu suntem "cuminţi", probabil că avem dosare la serviciile secrete. "Prostii", zicea acela care-şi merita pseudonimul. Prostie este să crezi că serviciile secrete, care primesc majorări de fonduri la fiecare rectificare de buget, taie frunză la câini.
Neplăcut este că, în deosebire de epoca socialistă, când lucrau pentru interesele majore ale ţării şi ale poporului, acum ele sunt la cheremul SUA, NATO. Dar le plătim noi, ca să-i apere pe ăia de noi.